Ludovic Orban este, astăzi, dovada vie că succesul îmbată! Vorbitor și mai puțin făptuitor de profesie, noul șef al PNL, atacându-l pe Călin Popescu – Tăriceanu, își începe mandatul prin a mușca mâna care l-a crescut și l-a hrănit. Și nu este doar o chestiune de șapte ani de-acasă și de caracter! Mesajele pe care le transmite nu îi aparțin! Le știm cu toții, de vreme îndelungată, ca aparținând sistemului. Alegeri anticipate în România sau o nouă majoritate, care să înfrângă votul românilor din decembrie sunt doar câteva dintre temele de interes ale sistemului, cel care a suferit o înfrângere anul trecut la alegerile parlamentare”, a declarat Gațiela Gavrilescu, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Vicepreședintele ALDE susține că mesajele lui Ludovic Orban nu au nici cea mai mică legătură cu democrația sau liberalismul, dar „se lipesc precum marca pe scrisoare pe apucăturile pedelisto-populare, adoptate, cu entuziasm, de actualul PNL și, probabil, și pe niște dosare, ținute prin sertarele
„Frica scapă pepenii iar fricosul Orban a scăpat, astfel, frâiele rațiunii, invitându-ne pe noi, liberalii din ALDE, în partidul lui devenit de operetă, în struțo-cămila penelisto-pedelistă populară. Nu, mulțumim! Avem cu totul și cu totul alte priorități”, a adăugat Gavrilescu.
Președintele PNL Ludovic Orban a declarat, vineri, la Iași, că formațiunea pe care o conduce este pregătită în orice moment să își asume răspunderea guvernării și transmite că va vorbi cu liberalii din ALDE pentru că îi dorește în PNL.