Lider moldovean: „Hora caracatiței corupției nu putea dura la nesfârșit”
Dorin Chirtoacă observă că Republica Moldova trece prin ce a trecut și România: „Cred că s-a deschis Cutia Pandorei, care și în România s-a deschis acum 10-15 ani. Probabil trecem prin aceleași etape. Îmi amintesc când eram student în România în ’97-’98-2000, nu prea era de închipuit ca politicienii vremii să fie atinși de justiție, doar campanii de presă, dezvăluiri, tot așa au avut loc și în România cazuri de devalizare a băncilor”.
Liberalul crede că „în mod normal, trebuie ridicată imunitatea parlamentară mai multor deputați, despre care se știe că au avut și ei legătură cu Banca de Economii. Deputați de la cel puțin trei formațiuni știu eu: Partidul Liberal Democrat, Partidul Comuniștilor, Partidul Socialiștilor. Nu știu la Partidul Democrat dacă s-ar putea și la ei să fie dintre aceia care au beneficiat de credite, dar nu cunosc o persoană anume, la ceilalți se știe exact cine și ce credite a luat”.
Întrebat dacă liberalii vor rămâne în Guvern, Dorin Chirtoacă a răspuns pentru RFI: „Dacă va exista majoritate parlamentară proeuropeană democratică, noi vom rămâne. În cazul în care se întâmplă altceva, Partidul Liberal nu are ce căuta într-o altă formulă”.
În opinia sa, „această horă a caracatiței corupției în Parlamentul Republicii Moldova nu putea să dureze la nesfârșit. Trebuie să înceapă același proces de purificare, un purgatoriu al clasei politice din Moldova, așa cum se întâmplă în România de circa zece ani”.
Președintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, Vlad Filat, a fost reținut joi seară, după ce a rămas fără imunitate parlamentară. El este acuzat de implicare în fraudele de la Banca de Economii.