Lider PSD, despre lista PNL pentru europarlamentare: Brătianu, nefericit, oriunde s-ar afla
Potrivit unui comunicat al PSD Maramureș transmis, joi, și semnat de președintele filialei, Gabriel Zetea, PNL, partidul istoric, „și-a dat obștescul sfârșit”.
„Am trăit să o văd și asta: Rareș Bogdan deschide lista de candidați PNL-PDL la europarlamentare. PNL, partidul istoric, își dă obștescul sfârșit. După o boală lungă provocată de infuzia de pedeliști, PNL a anunțat oficial că nu mai are oameni bine pregătiți în propriile rânduri și face un import din presă: un om fără doctrină, fără valori, omul banului bine plătit. Nu am numărat exact, dar sunt oripilat de numărul mare de membri ai PDL care se regăsesc pe lista PNL la alegerile europene din mai 2019. Vasile Blaga, Daniel Buda, Robert Sighiartău, Siegfried Mureșan, Gheorghe Falcă, Marian-Jean Marinescu, Mircea Hava sunt doar câteva exemple cu care Traian Băsescu ar fi, în continuare, foarte fericit. În ziua în care PNL a anunțat numele care deschid lista liberalilor în alegeri, m-am aflat în sediul Ministerului Transporturilor, iar pe holul de la intrare am privit pozele foștilor miniștri. Prima poză este chiar a lui I. C. Brătianu, care azi sigur nu este fericit, oriunde s-ar afla, când vede ce a ajuns partidul în care a crezut atât de mult și pe care l-a condus la începuturi”, a arătat Zetea.
Potrivit acestuia, „mândrii liberali” de azi sunt aceiași care, nu cu mulți ani în urmă, tăiau pensiile și salariile românilor în numele austerității europene și care acum critică PSD pentru că face exact contrariul.
„Am considerat multă vreme PNL un partener pentru politica maramureșeană dar constat, cu tristețe sinceră, că nu mai există PNL. Acel PNL al lui Crin Antonescu, care lupta cu hidra băsistă și care susținea drepturile și libertățile fundamentale ale românilor, a întors armele cu 180 de grade. Îl aștept cu nerăbdare pe Rareș Bogdan în campanie, pentru că sunt foarte curios să aud din partea sa și idei, deoarece de critici suntem sătui cu toții”, a subliniat vicepreședintele PSD.
Jurnalistul Rareș Bogdan a declarat, joi pentru MEDIAFAX, că va deschide lista PNL la alegerile europarlamentare, precizând că a luat această decizie pentru ca formațiunea să devină primul partid al României.