Lider PSD, despre scandalul de la CCR: Un șantaj din partea Cotroceniului. Iohannis știa

Publicat: 16 06. 2018, 16:53
Actualizat: 25 03. 2019, 21:32

„Un șantaj din partea Cotroceniului, pentru că doamna consilier nu s-ar fi dus să se întâlnească cu fostul ei coleg judecător la CCR, fără să fie trimisă de Iohannis personal. A fost cu girul lui, cu acceptul lui, mergi și încearcă să îl convingi pe judecător să facă pași lateral, stânga, dreapta sau înapoi și nu a mers”, a declarat Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct PSD, pentru MEDIAFAX

Acesta a mai afirmat că cel mai probabil Simina Tănăsescu va fi „sacrificată”, dacă scandalul nu se va opri.

„Au încercat multe lucruri, să îl sperie să dea înapoi, dar consiliera prezidențială, care este una dintre autoarele mari de cărți de Constituție, nu s-ar fi dus în ruptul capului să facă întâlnirea, fără accept de sus. Chiar i-a și spus judecătorului că are o misiune ingrată. Când spui asta înseamnă că șeful tău suprem ți-a dat o sarcină, care e ingrată, după analiza pe care o faci tu ca expert. E șantaj pur și simplu. Cele două persoane nici nu aveau voie să se vadă. Doamna Simina e un fel de avocat în toate dezbaterile la CCR când susține un punct de vedere al președintelui, iar judecătorul este pe partea cealaltă a baricadei, face parte din completul de 9. (…) Am văzut în ultima vreme. Subordonații execută ordinele șefilor și apoi sunt sacrificați fără milă. Iohannis nu va avea scrupule să o dea afară”, a mai spus Ștefănescu, pentru MEDIAFAX.

Judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu, a acuzat presiuni din partea Palatului Cotroceni, spunând că a avut o discuție cu Simina Tănăsescu, consilier prezidențial, care i-a vorbit despre revocarea sa din funcție.

„Nu știu dacă doamna profesor a vorbit în nume personal sau în numele președintelui, dar, după felul în care am fost anunțat, după felul în care s-a purtat discuția, cred că se intenționează emiterea unui decret, chiar dacă este fără valoare juridică, de revocare a mea. Repet, președintele nu are posibilitatea legală de a da acest decret”, a declarat Petre Lăzăroiu.

La scurt timp, Administrația Prezidențială a anunțat că Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă, iar discuția a fost una pur teoretică pe marginea solicitării asociației civice VeDem Just. Mai mult, sursa citată susține că nu este implicată sub nicio formă Administrația Prezidențială.