Prima pagină » Știri politice » Lider PSD despre Valentin Popa, propunerea de la Educație: Poate era mai degajat, dar nu îi pun la îndoială calitățile

Lider PSD despre Valentin Popa, propunerea de la Educație: Poate era mai degajat, dar nu îi pun la îndoială calitățile

Lider PSD despre Valentin Popa, propunerea de la Educație: Poate era mai degajat, dar nu îi pun la îndoială calitățile
Detalii pe Gândul.

„Le-am văzut, le-am auzit (bâlbele lui Valentin Popa – n.r.) … Sigur, greșeala-i greșeală, dezacordu-i dezacord. Probabil era într-o discuție, poate un pic mai degajat, dar nu pun la îndoială calitățile lui”, a declarat duminică liderul PSD Suceava, Ioan Stan.

El a respins criticile aduse de secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu, respectiv că Valentin Popa este „un necunoscut”.

„În primul rând că dl. Popa nu este un necunoscut. Este rectorul unei universități care a promovat, în ultimul timp, cel mai tare. Deci, pe inventică e pe locul întâi pe țară, iar anul ăsta, probabil, va fi locul întâi pe țară. El este membru (de partid – n.r.) proaspăt, dar cu adeziunea de mai mult timp la noi. Întrucât am vrut să-l protejăm, în ultimul timp a devenit membru de partid”, a mai spus Ioan Stan

Întrebat dacă Valentin Popa este potrivit pentru a reforma Educația, Stan a răspuns: „Sigur că da”.

Valentin Popa, ministrul desemnat al Educației Naționale în Guvernul PSD Vasilica Viorica Dăncilă, este rectorul Universității Ștefan cel Mare din Suceava din primăvara anului 2012. El a fost susținut pentru preluarea portofoliului de organizația PSD Suceava, fiind votat de CEx în defavoarea Ecaterinei Andronescu. El s-a remarcat printr-o serie de gafe și greșeli, potrivit unor filme care circulă pe internet.

În 2015, la deschiderea anului academic, Valentin Popa spunea că atât timp cât alocația pentru un student e mai mică decât cea pentru un deținut, numărul lor va tinde să se egaleze întrucât lipsa finanțării educației duce la costuri mai mari cu cei „needucați”

„Decidenții politici trebuie să fie conștienți că atât timp cât alocația pentru un student va fi mai mică decât cea pentru un deținut, într-un final, numărul acestora va tinde să se egaleze. Cu cât folosești fonduri mai puține pentru educație, cu atât ai nevoie de mai mulți bani pentru cei needucați”, a spus Popa.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit