Prima pagină » Știri politice » Lider USR, despre Codul administrativ: Baronizează semnificativ România

Lider USR, despre Codul administrativ: Baronizează semnificativ România

Lider USR, despre Codul administrativ: Baronizează semnificativ România
Dan Barna a declarat că nu era nicio urgență în adoptarea de către Guvern, prin OUG, un nou Cod administrativ. Actul normativ „baronizează semnificativ România", iar fiecare autoritate locală va deveni o feudă la dispoziția președinților de consilii județene și a primarilor, a precizat liderul USR.

„Atunci când un guvern nu mai reprezintă România și nu mai guvernează pentru cetățeni ci pentru el însuși vedem lucrul acesta prin folosirea OUG. Guvernarea de tip șmecherie continuă pentru că s-a aprobat 10 OUG și dovada cea mai clară este că ele au fost introduse pe ordinea de zi suplimentară. Atunci când nu mai îndrăznești ca în calitatea ta de guvern să anunți ceea ce adopți și folosești șmecheria asta ordin de zi suplimentare pentru a introduce 10 OUG, arată că într-adevăr acest guvern nu mai guvernează pentru cetățenii României. Cea mai relevantă dinte ele prin efectele major negative pe care le va avea asupra României este evident adoptarea Codului Administrativ prin OUG, nu există absolut nici un motiv de urgență la acest subiect care a fost declarat neconstituțional de către CCR, subiect care era în procedură parlamentară”, a afirmat Dan Barna, miercuri, la Parlament.

Liderul USR a mai spus că fiecare primar va putea dispune de patrimoniul comunității locale.

„S-a luat act de decizia Curții și iată vedem acum o decizie a guvernului de a folosi aceste OUG pentru aprobarea Codului Administrativ, Cod Administrativ care baronizează semnificativ România, din acest moment în urma efectelor prevederilor din Codul Administrativ, fiecare județ, fiecare autoritate locală devine o mică feudă la dispoziția aproape discreționară a președintelui de Consiliu Județean sau a primarului și în plus i se pun la dispoziție și resursele care să fie prăduite pentru că vedem modalitatea de dispunere asupra patrimoniului, care era nu întâmplător limitat la două treimi din votul consilierilor tocmai pentru a exista o responsabilitate asumată și un consens politic în deciziile care privesc patrimoniul unei comunități, iată că prin acest Cod Administrativ coboară la o majoritate simplă, practic fiecare primar care are vremelnic o majoritate va putea să dispună de patrimoniul comunității fără nici un fel de delimitare absolut necesară, repet, vorbim de bunurile locale”, a explicat președintele USR.

El a precizat că pensiile speciale par să fie politica oficială a coaliției de guvernare.

„Despre pensii speciale nu e nici o surpriză, pare că e politica oficială ai acestei majorități, primarii, președinții de consilii Județene practic se extinde sfera pensiilor speciale și asupra acestor aleși ai cetățenilor, din această perspectivă vom solicita Avocatului Poporului să atace la CCR această OUG pentru că practic este singurul instrument de care mai dispunem”, a conchis Barna.

„Cele 10 zile pentru numiri, da este o limitare a atribuțiilor și a prerogativelor președintelui, este în aceeași linie de golire de sens a instituției președintelui, linie pe care am văzut-o de trei ani de zile activând în România, deși după 26 mai mesajul cetățenilor a fost unul foarte clar și doamna Dăncilă a declarat atunci sub emoția momentului că atacul pe statul de drept și pe justiție va înceta, iată o nouă șopârlă introdusă în acest Cod Administrativ”, a declarat Dan Barna, miercuri, la Parlament.

Guvernul a adoptat, marți, ordonanța de urgență pentru modificarea Codului administrativ.

„Pentru mai multă eficiență și transparență vom stabili o procedură mai clară și termene reduse pentru numirea în funcție a unui membru al guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacantare a postului. Situația din ultimul an ne-a arătat că este nevoie de astfel de modificări pentru a asigura continuitate în toate domeniile de activitate ale guvernului. Pentru Administrația Locală vom reglementa procedura validării prin hotărârea instanței a mandatelor consilierilor locali aleși și vom revizui situațiile de dizolvare a Consiliului Local astfel încât să asigurăm stabilitatea autorităților locale”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă, în debutul ședinței de marți a Guvernului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști