Liderii coaliției Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, discuții la Guvern despre PNRR și cota unică
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, discută, de la ora 15:00, cu premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, la sediul Guvernului, informează surse politice.
Cei doi lideri ai coaliției de guvernare discută despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în condiţiile în care mai sunt şapte jaloane restante pentru luna iunie, dintre care două la Ministerul Transporturilor, precizează sursele citate.
Aceleaşi surse afirmă că Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu vor mai discuta despre renunţarea la cota unică şi compensări la produsele agricole.
La întâlnire urmau să participe ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, şi ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, conform Agerpres.
Marcel Ciolacu: „Există și o redimensionare și o reașezare a impozitelor”
Discuțiile vin în contextul declarațiilor cu privire la oportunitatea creșterii unor taxe sau impozite sau a „reașezării” acestora.
„S-a îmbunătățit colectarea și noul șef al ANAF și-a luat o perspectivă bună în acest moment. Există și o redimensionare și o reașezare a impozitelor astfel încât să fie o colectare mai bună, dar asta nu înseamnă că mărim taxele”, a dat asigurări liderul PSD, luni, când a fost întrebat dacă vor exista măriri de taxe și impozite, Marcel Ciolacu.
„Dacă Ministerul Energiei închide capitolul cu compensările este posibil ca inflația să mai scadă, este record în toată Europa. Sunt mai multe măsuri fiscale pe care cred că va trebui să le prezentăm până în 1 iunie, viitorul buget de stat să îl construim cu măsurile luate de la 1 iunie, cu efect de la 1 ianuarie. La prețurile de la Energie ar fi trebui luate măsuri imediat, vedem că 42% din inflație se datorează prețului la Energie. Trebuie făcută o analiză foarte clară până la 1 iunie” a declarat liderul PSD Marcel Ciolacu, președinte al Camerei Deputaților.
Ce spun economiștii că este de făcut
Reforma fiscalității ar trebui să înceapă prin corectarea numeroaselor privilegii și inechități în taxare, implicit asumarea de mediul politic și adminstratic de a nu mai promova reduceri de impozitelor și taxelor este ceea ce propune in grup de lucru independent, format din 20 economiști de notorietate, inclusiv președintele Consiliului Fiscal, care au realizat o analiză detaliată a sistemului, publicată recent pe site-ul instituției.
Veniturile fiscale, inclusiv contribuții de asigurări, colectate în anii ultimi reprezintă cu 26% din PIB, procent cu care România se situează cu mult în spatele statelor aflate la un nivel similar de dezvoltare, Polonia (cca. 36% din PIB) sau Ungaria (cca. 36,3% din PIB) și chiar în urma unui stat cu un nivel mai slab de dezvoltare, Bulgaria (30,6% din PIB), arată autorii studiului.
Astfel, în acest contextul dat, ajustarea bugetară nu poate fi decât graduală, dar ea trebuie să aibă loc, să fie concretizată prin măsuri credibile, care să aibă un gir politic solid și sprijinul unor largi cercuri economice și sociale – inclusiv al mediului de afaceri. Este absolut necesar ca factorii de decizie din mediul politic și administrativ să nu mai promoveze reduceri de impozite și taxe, ca și creșterea unor cheltuieli permanente pe seama unor venituri temporare, se arată în comunicatul de prezentare a analizei publicate pe site-ul Consiliului Fiscal.