Prima pagină » Știri politice » Liderii PNL se reunesc luni seară în ședința BPN pentru a decide dacă vor face o alianță cu PSD sau cu USR. Orban și-a anunțat prezenta la discuție

Liderii PNL se reunesc luni seară în ședința BPN pentru a decide dacă vor face o alianță cu PSD sau cu USR. Orban și-a anunțat prezenta la discuție

Liderii PNL se reunesc luni seară în ședința BPN pentru a decide dacă vor face o alianță cu PSD sau cu USR. Orban și-a anunțat prezenta la discuție

Liderii PNL se întâlnesc luni seară, la ora 19.00 în Vila Lac, în ședința ​Biroului Politic Naţional, pentru a decide cu cine vor merge mai departe în formarea unei coaliții de guvernare, după negocierilor cu USR şi PSD. La această sedință și-a anunțat prezența fostul președinte al liberalilor, Ludovic Orban.

„Vom avea o discuţie. Vom vedea dacă o să fie şi vot. Vom avea o discuţie, asta este clar, şi după aceea discutăm iarăşi. (…) Diseară avem discuţia în partid. Eu, aşa cum am spus de fiecare dată, nu iau o decizie singur. Vreau să aud ce spune partidul. Sunt toţi preşedinţii de filială, oameni care au muncit pentru acest partid, au muncit în campaniile electorale, trebuie să îi auzim ce vor şi ei să facem mai departe”, a spus Cîţu, la sediul PNL.

Ludovic Orban a afirmat că a avut deja o discuţie cu toţi colegi săi, atât cu cei care s-au retras, cât şi cu cei care se vor retrage în viitorul apropiat, iar decizia este foarte clară. Aceștia spun nu vor vota un guvern PNL-PSD. Până în acest moment 17 parlamentari PNL şi-au dat demisiile din grupurile parlamentare ale PNL, după plecarea lui Ludovic Orban.

Cîțu, a declarat că PNL va propune un premier liberal, care este președintele partidului.

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat (PSD) a decis începerea negocierilor cu Partidul Național Liberal (PNL), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) şi minorităţi pentru alcătuirea unui Guvern, a anunţat, luni, prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu, care a detaliat o parte dintre măsurile pe care PSD le va propune în discuțiile cu potențialii parteneri de guvernare. Sorin Grindeanu a precizat nu a fost nicio discuţie în şedinţa conducerii PSD despre eventualele funcţii politice care să le revină social-democraților.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate