„M-am înșelat în privința dumneavoastră, domnule Tăriceanu! Când am luat 12% la primăria Craiova mă dădeați exemplu peste tot în țară și nu mai conteneați cu aprecierile la adresa mea. Mi-ați spus de atâtea ori că am sprijinul dvs și că sunteți sigur că echipa ALDE Craiova va face treabă bună. Ați fost foarte fericit, mândru de noi, atunci când am construit cu oamenii noștri din organizația Craiova acea inimă ALDE în centrul orașului. Și când erați în mijlocul ei!… Ați uitat toate astea?! ​Am stat de vorbă cu mii de craioveni lăudându-vă că sunteți un politician cu «coloană», cu valori și principii, unul care nu face compromisuri compromițătoare. Am ripostat energic celor care îmi atrăgeau atenția că s-ar putea să mă înșel în privința dumneavoastră. Astăzi îmi pare rău!”, scrie pe Facebook președintele ALDE Craiova, Anișoara Stănculescu.
Aceasta susține că au existat „anumite semne” de-a lungul întâlnirilor politice care îi arătau că disproporția între vorba și fapta lui Tăriceanu este „una destul de mare”, iar credința sa în liberalism este doar „o mască bine purtată”.
„Nu vă credeam însă în stare să călcați în picioare o întreagă organizație doar ca să vă satisfaceți orgoliul rănit. Ați venit la Craiova să reformați organizația cu câțiva oameni care nu reprezintă pe nimeni, fără rezultate politice sau profesionale. Doar ca să arătați, mincinos, că «ALDE-le» dumneavoastră trăiește în Dolj! Dacă erați cu adevărat un gentleman ne-ați fi chemat pe toți cei care am pus umărul la construcția partidului în Craiova și ați fi avut o discuție onestă cu noi. De ce v-a fost frică, dle Tăriceanu?! Eu una, colegele și colegii mei, am așteptat acest lucru!Nu vă făceam niciun rău! Vă spuneam doar adevarul, verde în față! Vă anunț, domnule Tăriceanu că organizația ALDE Craiova, cea pe care am construit-o împreună cu toți colegii mei nu se lasă călcată în picioare de nimeni și este (cu foarte puține excepții) solidară. Dar nu cu dumneavoastră, dle Tăriceanu! Eu si colegii mei vom acționa unitar și vom găsi drumul politic cel bun. Dumneavoastră l-ați rătăcit, se pare, definitiv!”, susține Stănculescu.