Liderul deputaţilor USR, Cătălin Drulă: Actualul Parlament nu este în măsură să decidă bugetul României pentru 2021, și-a pierdut legitimitatea
Actualul Parlament nu mai are legitimitate să voteze bugetul pe anul 2021, care ar trebui să fie aprobat de noul legislativ format după alegerile din 6 decembrie, a declarat luni liderul deputaţilor USR, Cătălin Drulă. Reprezentantul USR a fost critic și la adresa Guvernului Oban, spunând că există „măsuri adoptate fără niciun fel de consultare, care sporesc nemulţumirea oamenilor”. Drulă a amintit de legile adoptate cu voturile PNL și PSD, printre care legilor privind refinanţarea de la buget în plină criză a „fabricii de sinecuri numită Academia Oamenilor de Ştiinţă din România”, „privatizarea pe gratis” a unui teren de câteva sute de milioane de euro în zona Romexpo sau pensiile speciale ale primarilor.
„Bugetul pe anul 2021 trebuie, fără îndoială, aprobat de un Parlament legitim care va rezulta în urma alegerilor din 6 decembrie. Actualul Parlament nu este în măsură să decidă bugetul României pentru 2021, este vorba de un Parlament care şi-a pierdut legitimitatea, care are o majoritate toxică care a atacat justiţia şi statul de drept, o majoritate care a fost condusă până nu demult de Liviu Dragnea. PSD ştie foarte bine acest lucru, dar dă dovadă de maximă ipocrizie, aşa cum ne-a obişnuit de-a lungul timpului. (…). De partea cealaltă, vreau să fiu foarte clar – dacă PSD face o porcărie, nu înseamnă că PNL poate să facă altă porcărie”, a spus Drulă, la „Ora premierului”.
El l-a invitat apoi pe premierul Ludovic Orban să fie transparent, pentru că există „măsuri adoptate fără niciun fel de consultare, care sporesc nemulţumirea oamenilor”.
Liderul deputaţilor USR, Cătălin Drulă: „Domnule Orban, criticam împreună PSD-ul şi pe Dragnea pentru lipsa de transparenţă. Acum sunteţi la butoane şi faceţi aproape la fel”
„Domnule Orban, criticam împreună PSD-ul şi pe Dragnea pentru lipsa de transparenţă. Vă aduceţi aminte? Acum sunteţi la butoane şi faceţi aproape la fel. Vedem măsuri adoptate fără niciun fel de consultare şi care, normal, sporesc nemulţumirile şi neîncrederea cetăţenilor în instituţiile statului. Nu poţi închide de-a valma pieţe agroalimentare, în timp ce laşi deschise mall-uri şi supermarketuri, de exemplu. Nu poţi să te faci că nu vezi înghesuiala de la pelerinaje şi din alte zone cu riscuri crescute de răspândire a noului coronavirus. Pare că aţi învăţat prea puţin din primăvară şi, mai mult, daţi senzaţia că puneţi interesul electoral şi procentele înaintea sănătăţii publice şi a sfatului experţilor”, a susţinut deputatul USR citat de Agerpres.
El a amintit că, în privinţa proiectului de buget, Alianţa USR PLUS îşi doreşte ca acesta să ţină cont de câteva principii, între care transparenţă în cheltuirea banului public, accent pe investiţii, tăierea cheltuielilor inutile ale statului.
USR cere stoparea „privilegiilor pentru categorii favorizate” și a finanțării sinecurilor de partid
„Anul 2021 trebuie să fie un an al reformelor profunde, statul trebuie să reducă risipa, privilegiile acordate unor categorii favorizate, să dispară pensiile speciale şi salariile astronomice ale unor bugetari de lux, de asemenea. Trebuie să încetăm să finanţăm din bugetul de stat sinecurile de partid, sutele de agenţii, institute şi aşa-zise academii care nu-şi mai justifică în niciun fel existenţa decât pentru a-şi salariza oamenii de partid”, a explicat Cătălin Drulă.
Deputatul a dat apoi câteva exemple în care „PNL a fost pe contrasens cu USR PLUS”, între acestea fiind adoptarea în Parlament, cu voturile PNL şi PSD, a legilor privind refinanţarea de la buget în plină criză a „fabricii de sinecuri numită Academia Oamenilor de Ştiinţă din România”, „privatizarea pe gratis” a unui teren de câteva sute de milioane de euro în zona Romexpo.
Drulă a anunţat că USR PLUS nu va fi de acord cu majorări de taxe în viitorul buget
Un alt exemplu se referă la pensiile speciale ale primarilor, care trebuie să intre în vigoare în următoarele săptămâni.
„Mai sunt mai puţin de două luni, domnule Orban, până intră în vigoare aceste pensii. Anul trecut nu aţi vrut să daţi OUG ca să le anulaţi, dar au fost amânate cu un an, prin amendamentul USR. Acum trebuie sa ne spuneţi cinstit ce vreţi să faceţi, pentru că ceasul ticăie”, a adăugat Drulă.
„Trebuie să reducem risipa şi să oprim hoţia. Alianţa USR PLUS a prezentat public programul de guvernare şi cele mai importante 40 de angajamente şi aşteptăm să vedem şi programele dumneavoastră pentru că, deocamdată, nu ştim ce vă propuneţi”, a spus deputatul.