Liderul PSD, despre prezidențiale: Ne vom pronunța după alegeri. Dacă acolo rămâne în continuare Iohannis, eu nu sunt Cassandra, de tot ce s-a făcut în România bun se va alege praful
„După alegeri. Chiar duminică seară o să anunțăm”, a afirmat Liviu Dragnea, marți, la Adevărul Live.
Chestionat dacă mai merită să te bați pentru funcția de președinte al țării, liderul PSD a spus că prin prisma a cum și-a exercitat mandatul Klaus Iohannis această funcție devine importantă.
„Grea întrebare. Dacă mă întreba cineva acum un an, spuneam că nu. Că este o funcție de unde trebuie să izvorască pacea, stabilitatea, medierea în societate, sprijin pentru lucrurile bune, intervenție când ar trebui schimbat ceva, dar starea indusă în națiune de către Iohannis îmi creează convingerea că bătălia pentru prezidențiale devine foarte importantă. Dacă acolo rămâne în continuare Iohannis, eu nu sunt Cassandra, încă cinci ani de zile după 2019, de tot ce s-a făcut în România bun se va alege praful. Din acest motiv cred că trebuie făcute toate eforturile de către cei care nu vrem să mai continue acest personaj ca în noiembrie-decembrie să plece de la Cotroceni. Da, exact în situația în care a adus el funcția prezidențială și ceea ce induce în națiune, da această funcție devine importantă, iar PSD se va pronunța duminică seară, după alegeri”, a conchis Liviu Dragnea.
Pe 26 mai au loc alegerile europarlamentare și referendumul pe justiție convocat de Klaus Iohannis.