Gândul a scris săptămâna trecută despre numele de pe lista de consilieri ai noului președinte. Pe lista informală a consilierilor prezidențiali figura și numele lui Leonard Orban, Lazăr Comănescu și Simina Tănăsescu, decretele acestora nefiind, până acum, semnate.
De portofoliul securității naționale se va ocupa George Scutaru, fostul lider de grup al deputaților PNL, care a demisionat vineri din Parlament.
Potrivit CV-ului său, Scutaru este masterand în Relații Internaționale, în cadrul Facultății de Istorie, Universitatea București. În plus, liderul PNL are o serie de studii și cursuri în domeniul apărării, precum „Cursul pentru oficiali civili și militari pe probleme de securitate cibernetică (SES2/2011)”, „Centrul European pentru Studii de Securitate George C. Marshall, Garmish – Partenkirchen, Germania”, dar și un „Program organizat de Departamentul de Stat al SUA, „International Visitor Leadership Program on U.S. – European Security Issues , SUA”.
Din 2004, Scutaru a fost ales deputat pe listele PNL, iar până ieri a fost vicepreședintele comisiei de apărare și siguranță națională.
VEZI AICI CV-UL INTEGRAL AL LUI GEORGE SCUTARU
Purtător de cuvânt a Administrației prezidențiale va fi Tatiana Niculescu Bran, fostă jurnalistă și scriitoare. Aceasta a anunțat, pe contul său de Facebook, că va face parte din echipa lui Klaus Iohannis, în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Ea a fost între 1995 și 2004 redactor la Radio BBC World Service, Secția Română de la Londra, iar între 2004 și 2008 a condus biroul BBC World Service de la București. Niculescu Bran a publicat, în 2006, primul roman non-ficțional din literatura română, „Spovedanie la Tanacu”, urmat, în 2007, de „Cartea Judecătorilor”. Cele două romane, în dramatizarea autoarei, au devenit piese de teatru. „Spovedanie la Tanacu” a avut premiera la New York în 2007, în regia lui Andrei Șerban. Același volum a inspirat, de asemenea, filmul „După dealuri” al lui Cristian Mungiu, film dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012.
VEZI AICI CV-UL INTEGRAL AL TATIANEI NICULESCU BRAN
Dan Mihalache completează echipa lui Klaus Iohannis. Fost deputat PSD, în 2004, Mihalache a trecut ulterior la PNL, făcând parte din echipa de campanie a lui Crin Antonescu. În martie 2013, Mihalache a devenit secretar general adjunct al Senatului, după ce a deținut poziția de secretar general adjunct al Guvernului între mai 2012 și noiembrie 2012.
VEZI AICI CV-UL INTEGRAL AL LUI DAN MIHALACHE
Nici Andrei Muraru nu lipsește din echipa de consilieri de la Administrația prezidențială. Fost șef al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER), din iunie 2014, Muraru a fost numit consilier personal al lui Klaus Iohannis și a fost unul dintre cei care l-au sfătuit îndeaproape în campania pentru prezidențiale.
Potrivit CV-ului său, Andrei Muraru este doctor în istorie și a condus IICCMER în perioada 2012-2014.
VEZI AICI CV-UL INTEGRAL AL LUI ANDREI MURARU
Cosmin Marinescu, conferențiar universitar la Academia de Studii Economice a fost consilier al ministrului Finanțelor, Daniel Chițoiu, și secretar general adjunct al PNL. În urma ruperii de PNL a aripii Tăriceanu, Marinescu a rămas în PNL și s-a ocupat de coordonarea programelor economice promovate de liberali. Este fondatorul cursului de Economie Instituțională din cadrul ASE București și coordonator al Centrului pentru Economie și Libertate – ECOL.