LIVE. Klaus Iohannis, categoric: „Discuțiile că PNRR va fi respins sunt prostii! Planul este foarte bun”

Publicat: 27 04. 2021, 18:06
Actualizat: 27 04. 2021, 18:53
LIVE. Klaus Iohannis, categoric: „Discuțiile că PNRR va fi respins sunt prostii! Planul nu poate fi respins! Planul este foarte bun”

Ședința CSAT s-a încheiat. Pe ordinea de zi au fost discuții referitoare la situația din regiunea Mării Negre, în contextul acumulării de trupe ale Federației Ruse pe frontiera de est a Ucrainei. Cei prezenți la întâlnire au avut în vedere și implicațiile pentru țara noastră ale conflictului din regiunea Donbas. La conferința de presă, președintele Klaus Iohannis a făcut referire și la alte subiecte de interes, precum revenirea la normalitate, campania de vaccinare antiCovid sau stadiul PNRR.

Președintele Klaus Iohannis anunță că autoritățile sunt în continuare extrem de atente cu privire la situația din zona Mării Negre.

„Pandemia nu a trecut, se impune să rămânem vigilenți”

 

Declarații Klaus Iohannis:

„Ne mai despart doar câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății. În noaptea de Înviere, restricțiile de circulație vor fi ridicate. Astfel, toți care vor să participe la slujbe o pot face fără altre impekimente. Sunt convins că Biserica se va organiza foarte bine. Se vor evita aglomerațiile, se va respecta distanțarea fizică. Dragi români, să facem acest efort și în noaptea de Înviere. Ce altă dovadă de iubire putem da decât grija de a-i p1roteja pe ceilalți?!”;

Pandemia încă nu a dispărut. Cazurile de la ATI ne arată clar că se impune să rămânem la fel de vigilenți. Știu că este greu, de un an am renunțat la viața noastră obișnuită. Vaccinarea este singura cale de a pune capăt acestei pandemii. Vă invit pe toți să vă vaccinați!”;

„Campania de vaccinare se face pentru oamenii care din propria inițiativă încă nu sunt convinși. Însă, în același timp, încurajarea vaccinării poate să meargă până acolo unde persoanele vaccinate pot beneficia de un acces facil în anumite zone. Până acum, am avut relativ puține doze de vaccin și a fost nevoie de programare. Prin iunie, vom avea suficiente doze pentru oricine dorește să se vaccineze. Este foarte posibil ca la un moment dat să existe o încurajare pentru cei care s-au vaccinat”.

„Legea a trecut prin Parlament, a fost sesizată CCR, care a spus că este lege constituțională și a fost promulgată. Acest Parlament, dacă consideră că legea nu satisface cerințele coaliției, poate să inițieze o îmbunătățire a acestei legi și cu bucurie o voi semna. La momentul respectiv, ciclul se încheiase”;

Klaus Iohannis despre tensiunile dintre Rusia și Ucraina

„Este o veste bună că trupele ruse s-au retras și duce la o oarecare detensionare. În același timp am aflat că foarte mult material dus acolo rămâne în zonă, astfel că situația rămâne tensionată. E nevoie de mult efort diplomatic. Noi vom face demersuri la NATO și UE. Este imposibil de spus ce va face Federația Rusă în continuare. Știm că se pregătește un mare exercițiu militar pentru toamna acestui an. Ne dorim detensionarea situației în zona Mării Negre”;

Speța diplomatului rus expulzat nu are nicio legătură cu tensiunea din zona Mării Negre”;

„România are o dependență energetică destul de avansată, însă pe noi ne interesează să avem o garanție a energiei, care să fie disponibilă pentru populației. Încurajăm dezvoltarea unor noi sectoare, vorbim de energii regenerabile, sectoare care folosesc hidrogenul. Și, evident, vorbim de valorificarea gazului din Marea Neagră”.

Klaus Iohannis despre revenirea la normalitate

„Revenirea la normalitate depinde de felul în care oamenii vor merge la vaccinare. În scurt timp vom avea suficiente doze pentru oricine dorește să se vaccineze. Dar vaccinarea la noi nu este obligatorie. Eu recomand tuturor românilor să se vaccineze. Dacă ne vaccinăm într-un număr suficient de mare, vom purta masca și vom avea restricții încă mult timp de acum încolo. Pregătim o amplă campanie și sper să-i convingem pe toți românii să se vaccineze”;

„Guvernul pregătește o amplă campanie pro-vaccinare, vor fi implicați și artiști, și sportivi. Din ce în ce mai mult se va renunța la programări, la rezervări. Oamenii vor merge, pur și simplu, să se vaccineze și doar se vor programa pentru rapel”;

„Raed Arafat s-a implicat constant și bine în tot ce face, dar și el este evaluat constant de ministrul de Interne”;

„Bisericile au reacționat foarte favorabil la campania de vaccinare. Menționez reacția BOR, care este foarte favorabilă acestor demersuri. Dar reprezentanții tuturor cultelor s-au văzut cu prmul-ministru și au stabilit o abordare pro-activă, pro-vaccinare. În zona rurală au fost deja gândite campanii care merg la fața locului. Oamenii se lasă convinși, dacă te duci spre ei. Vom avea centre de vaccinare mobile, echipe mobile. Vom merge la mari firme care vor să-și vaccineze personalul. Și din industrie, și din HoReCa. Vom avea succes, sunt convins”;

„Starea de alertă va fi ridicată când specialiștii ne spun că putem să continuăm și fără măsurulie speciale care se instituie în starea de alertă. Trebuie să ne vaccinăm, să scadă numărul de persoane internate la ATI și să scadă numărul de decese”;

„Nu putem să împărțim cetățenii europeni în două categorii, unii să meargă în concediu și unii să nu meargă. Însă, acest certificat de vaccinare poate fi folosit în anumite situații. De exemplu, când vreți să mergeți într-o țară. Pe de altă parte, nu putem să folosim aceste certificate pentru a îngrădi libertatea de mișcare. Dacă o persoană nu are aceste certificat, nu i se poate spune că nu are voie să călătorească în Europa. Are voie, dar conform regulilor acelui stat în care merge”.

Klaus Iohannis despre PNRR

„Doar o singură țară a depus PNRR-ul, Portugalia, care deține și președinția Comisiei. Majoritatea statelor europene lucrează și o face împreună cu Comisia. Ca noi. Niciodată nu a mai existat în istorie o asemenea situație. Fiecare stat își pregătește planul, toate chestiunile se negociază, unii vor economie verde… Știm din experiențele trecute că aceste negocieri cu Comisia Europeană nu sunt simple deloc. În final, vom avea un plan foarte bune, care va fi aprobat și pe care îl vom pune în aplicare. Vom avea în zilele viitoare noi discuții în coaliție, noi discuții cu Comisia, care vor aduce îmbunătățiri primului draft, că despre asta este vorba. Termenul de sfârșit de aprilie nu a fost un termen ultimativ, a fost un termen orientativ. Este de așteptat ca termenul să fie împins către sfârșitul lui mai sau chiar mai târziu. Important este să avem un PNRR aprobat de C.E. și care să reflecte interesul României”;

„Șansele sunt de 100%. Vom avea un plan bun pentru România, acceptat de C.E. și îl vom pune în practică. Tot felul de povești din partea Opoziției… sunt doar povești. Nu există varianta respingerii de către C.E. Nu e ca la examenul de Bac, unde ești admis sau respins. Este un plan național care reflectă obiectivele României. Comisia are propriile ei ambiții, cerințe, însă nu există varianta ca acest Plan Național să fie respins! El poate fi negociat… repede sau mai puțin repede. Discuțiile că PNRR va fi respins sunt prostii! Planul nu poate fi respins! Planul este foarte bun”;

„Ministrul Ghinea a prezentat acolo ce s-a discutat în coaliție, nu a prezentat un plan propriu. Sigur, obiectivele României sunt foarte clare – dezvoltarea infrastructurii, construirea de spitale, energia verde. Noi am mers pe aceste criterii, foarte importante pentru noi”;

Klaus Iohannis despre modificarea legilor justiției

„Introducerea avizului conform este opozabil ministrului și nu președintelui. Președintele nu stă în niciun fel de aviz conform și neconform. Dacă avizul CSM-ului devine conform, atunci CSM-ul va putea să refuze propunerea ministrului, dar nu îl va putea refuza pe președinte. Totuși, mi se pare un pas care trebuie bine discutat, cum trebuie bine discutat tot proiectul (…) Este evident că în coaliție a existat o oarecare nemulțumire pentru că nu au fost consultați. Acest lucru s-a rezolvat. Evident că eu nu cred că atribuțiile președintelui României trebuie diminuate. Personal, nu sunt de acord cu această variantă, dar nu știu dacă ea va rămâne sau nu în proiect”.