Liviu Dragnea este noul președinte al Camerei Deputaților

Publicat: 21 12. 2016, 19:17
„Le urez bun venit celor care, mai ales tineri, au preluat primul mandat de parlamentar. Au intrat și formațiuni noi, este un lucru bun pentru democrație, pentru Parlament, care are astăzi o reprezentativitate mai mare. Este important să avem puncte de vedere noi exprimate de reprezentanți noi, este esențial ca partidele din opoziție să își poată exprima punctele de vedere cu toată vigoarea”, a spus Dragnea de la microfonul central din sala de plen a Camerei Deputaților. 
 
Liderul PSD a mai spus că faptul că se află în Parlament împreună arată faptul că oamenii au avut încredere în ei, că și-au pus speranțele în noua legislatură și că le-au dat șansa să facă ceea ce nu s-a făcut încă sau să îndrepte ceea ce s-a făcut strâmb.
 
„Vă propun ca începând de astăzi să încercăm să fim nu doar colegi, să fim parteneri, o echipă care trage în direcția binelui public, nu e cazul spă formăm cu toții un partid mare și unic, dimpotrivă, e necesar ca fiecare partid să-și facă auzită vocea și să lupte pentru ideile în care crede. Ceea ce vă cer este să privim împreună spre proiectele mari, să lăsăm la o parte interesele mici, atunci când este în discuție interesul țării, să colaborăm cu luciditate națioanlă pentru cauzele mari și o să ne păstrăm luptele politice pentru cauzele mici”, a adăugat Dragnea.
 
Acesta a mai spus și că peste Parlament s-a așternut în ultimii ani o reputație „discutabil, poate nemeritată, zic unii”, dar și că, în același timp, este un fapt și că misiunea noilor parlamentari este și aceea de a reface reputația Legislativului.
 
„A doua misiune esențială este aceea de a face ordine în legislația României. S-au adoptat în decursul anilor prea multe legi prea multe legi care se bat cap în cap, care sunt inadecvate, încurcă societatea și raporturile dintre instituții. Actualul Parlament are acastă datorie de a pune ordine în acest hățiș legislativ.  Voi iniția un proces parlamentar prin care, împreună cu toate instituțiile abilitate ale statului, Parlamentul să facă ordine în legislație și să clarifice raporturile dintre instituții. (…) Sunt convins că împreună putem realiza o adevărată reformă a legislației constituționale, nu avem dreptul să ratăm acest proiect. Ține de noi să restabilim puterea instituțională a Parlamentului și vreau să pornim împreună acest proces. (…)
 
Vreau să transmit un mesaj foarte puternic: Parlamentul este locul unde se naște legea, dar și locul unde se stopează abuzul în aplicarea ei. Anul 2017 și anii care urmează nu sunt ușori”, a cochis Liviu Dragnea.
 
„PSD propunerea Grupului PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților este domnul deputat Liviu Dragnea”, a declarat, în plen, Eugen Nicolicea.
 
Anterior, întrebat dacă el va prelua șefia Camerei, Dragnea a răspuns: „După ce terminăm această conferință de presă o să am o discuție foarte serioasă cu colegii mei. Recunosc că mi s-a făcut insistent această propunere de către colegii mei și CExN, numai că trebuie să decid eu. Probabil că da, dar vreau să mă gândesc foarte serios”.
 
El a arătat că dorește să se gândească serios pentru că vrea să-și dea seama care este poziția din care să se asigure că Guvernul și Parlamentul respectă programul de guvernare.
 
„Vreau să mă asigur că poziția în care voi fi eu este cea care îmi dă posibilitate maximă să mă asigur că Guvernul nu iese din programul de guvernare și că Parlamenul intră într-un proces serios de recredibilizare și de preluare a inițiativei legislative într-un mod real”, a adăugat Dragnea.
 
Președintele PSD a declarat miercuri, după consultările de la Cotroceni, că avea dreptul legitim să solicite pentru el funcția de prim-ministru, dar că o „condamnare nedreaptă și o lege profund neconstituțională” l-au făcut să nu solicite acest lucru „deocamdată”.