„Nu am văzut protestele, nici nu le-am auzit. Eram în sală, îmi pare rău, îmi cer scuze..Eu am venit la acest Congres unde erau 4.000 de colegi. M-a interesat foarte mult ce zic colegii mei și mă interesează în continuare ce zic colegii mei care au fost la Congres (…) și cei care ne-au ales pe noi”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea. la finalul Congresului PSD.
De asemenea, președintele PSD a declarat că alegerile s-au finalizat printr-un vot corect și democratic, afirmând că oricine va mai vrea să discute despre cele întâmplate nu mai poate face în interiorul PSD: „Îmi doresc foarte mult ca după acest Congres toată lumea să înțeleagă și după spiritul acestui Congres, după atitudinea delegaților la Congres, să înțeleagă că marea masă a partidului nu mai acceptă acțiuni care să aducă atingere sau să reprezinte atacuri ale unor membri de partid împotriva acestui partid. Avem obiective mult prea importante, o responsabilitate majoră pentru această națiune și nu mai putem continua să comentăm, să dăm răspunsuri la tot felul de afirmații, care nici măcar nu pot fi considerate acuzații. Nu vreau să comentez cine de ce a candidat, de ce nu a candidat, este foarte bine. Am susținut și am propus și colegii mei au fost de acord să trecem peste orice condiții și oricine a dorit să candideze și să poată candida. Este un vot democratic, corect, pe care l-a dat fiecare delegat fără să îi fie impus de cineva și cu asta s-a închis. Alegerile s-au finalizat astăzi și oricine mai vrea să mai discute despre aceste lucruri nu cred că mai poate face asta în interiorul partidului”.