„Vreau să vă zic ceva cu riscul să mă înjure unii care au dreptate poate. Nu vreau să fim ca acest om. Au votat oameni cu Iohannis, 6 milioane. Eu cred că mai mult de jumătate și-au dat seama cât de păcăliți au fost de acești indivizi și de toată camarila care a creat atunci acea emoție negativă, cu toate astea am spus, «domnule are un vot legitim să își ducă mandatul până la capăt». Spre deosebire de el pentru care votul legitim care a constituit acest Parlament și care a produs Guvernul trebuie să fie rupt, deși pentru el și pentru PNL și pentru USR am văzut și că Pro România că și cei de la Pro România toți spun și în stânga și dreapta că ei o să fiu unul dintre prim-miniștri și că o să facă alianță și cu USR șu cu PNL și cu PMP și cu cine o mai fi”, a afirmat Liviu Dragnea, luni seară, la Antena 3.
Liderul PSD a precizat că voturile pentru Pro România vor fi irosite deoarece „Pro România nu o să treacă pragul electoral”, iar „voturile acelea vor merge la PNL sau în altă parte.
„Că veni vorba de Pro România. E păcat pentru oamenii care au votat cu PSD și pentru că e vorba de votanți de ai noștri care vor vota cu Pro România pentru că e clar trendul, Pro România nu o să treacă pragul electoral și or să fie voturi irosite care ar fi folositoare pentru PSD să aibă mai mulți parlamentare. Voturile alea irosite vor merge o parte la PNL, o parte la USR pentru că să le distribuie”, a explicat Dragnea.
Întrebat dacă era mai bine cu Victor Ponta sau cu Klaus Iohannis, Liviu Dragnea a răspuns: „Habar nu am. Vă spun foarte sincer, habar nu am. Pe Ponta l-a susținut Maior până în ultimele zile, pe Iohannis l-a susținut Coldea. E simplu”.
Acesta a precizat că îi respectă pe foștii șefi de stat Ion Iliescu și Emil Constantinescu pentru că sunt niște oameni care nu au putut fi „manevrați de servicii”.
„Asta este problema, bun o să vorbim la prezidențiale când țara asta va hotărî să își aleagă un președinte. A avut președinte. Eu îl respect și pe domnul președinte Constantinescu și pe domnul președinte Iliescu, oameni care și-au iubit țara, oameni care nu au putut fi manevrați de servicii. Domnul Constantinescu a plătit cu mandatul, adică a renunțat, nu a putut să ducă lupta, dar un om ultra respectabil căruia nu ai ce să îi reproșezi. Domnul Iliescu la fel. Acum în toamnă-iarnă, la prezidențiale, asta va fi iar piatra de încercare pentru români. Să își aleagă un patriot, un om care are curajul să se zbate pentru țara lui pe care o iubește fără să se încline, sau unu care stă cu mijlocul rupt la străini, care vrea în continuare să fie ură, vrajbă, care încurajează bătăușii, bâta și așa mai departe”, a spus Dragnea.
Liderul PSD a adăugat că Ponta a fost același dintotdeana, însă „eu eram orb”.