Prima pagină » Știri politice » Liviu Dragnea și Victor Ponta, întâlnire decisivă luni dimineață

Liviu Dragnea și Victor Ponta, întâlnire decisivă luni dimineață

Liviu Dragnea și Victor Ponta, întâlnire decisivă luni dimineață
Liviu Dragnea și Victor Ponta, întâlnire decisivă luni dimineață

Întâlnirea de luni va marca prima vizită a lui Victor Ponta la sediul PSD din ultimele luni, acesta evitând aparțiile publice după demisia din Guvern. Dragnea a reiterat că a avut, de la începutul anului, mai multe discuții cu Ponta pe tema viitorului său în PSD.

„Am avut multe discuții cu Victor în ultimele săptămâni de zile. Pot să spun că am vorbit cu el chiar înainte de emisiune. Mâine (luni – n.r.) o să ne vedem la partid, vine special ca să ne vedem, pentru că vreau ca împreună să vedem care sunt modalitățile, acțiunile, mijloacele prin care să lucrăm împreună. PSD are nevoie de Victor Ponta”, a spus liderul PSD.

Potrivit unor surse social-democrate, întâlnirea va avea loc la sediul PSD în jurul orei 11.00.

Întrebat despre viitorul lui Ponta în partid, Dragnea a spus că acesta „va avea o soartă foarte bună”, iar fostul premier „are un viitor serios în politică și în partid”. „Nu îmi este amic, ci prieten. Am fost prieteni buni și rămânem prieteni buni”, a completat Dragnea. Liderul PSD a precizat că Ponta are un loc asigurat „categoric” pe listele partidului la alegerile parlamentare.

În ceea ce privește fundația pe care Victor Ponta intenționează să o înființeze, Dragnea a precizat că că îi dorește succes și nu are nimic împotriva acestei idei, fiind la curent cu planurile fostului premier încă de la început. „Mi-a promis că mă invită atunci când va fi lansată fundația, și o să merg cu mare drag, să fiu lângă el. Îl încurajez să facă această fundație, pentru că nu poate face decât bine”, a spus Dragnea, la Antena 3, adăugând că știe clar că această fundație nu are nicio legătură cu vreun proiect politic.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile