Prima pagină » Știri politice » Liviu Pop vrea la Educație „suport științific” de la Academie

Liviu Pop vrea la Educație „suport științific” de la Academie

Liviu Pop vrea la Educație „suport științific
Liviu Pop, propus pentru a fi ministrul Educației, a primit, joi, avizul favorabil al comisiilor de specialitate, liderul deputaților PNL Raluca Turcan afirmând, în cadrul dezbaterilor, că votează împotriva unui ministru al PSD pentru că în ultimele șase luni au fost „zero progrese la educație".

Validarea lui Liviu Marian Pop a venit în urma a 19 voturi „pentru” și 11 voturi „împotrivă”.

Popunerea sa la Educație nu a fost validată de liderul deputaților PNL Raluca Turcan.

„Voi vota împotriva dumneavoastră ca ministru PSD. În ultimele șase luni am avut zero progres la Educație. Acest lucru este întărit de evaluarea PSD. Scuzele cu privire la ceea ce se întâmplă în sistemul de educație nu mai poate găsi argumente. Ați desființat unele instituții din educație doar ca să vă salvați superiorii. Nu am găsit o abordare coerentă la problemele din Educație. Sunt tineri care termină și care sunt aruncați la marginea societății. Atâta timp cât nu vom avea o viziune, eu voi fi reticentă la a mai acorda încredere”, a afirmat Turcanu în cadrul comsiei parlamentare.

Deputatul Lavinia Abu Ambra a sugerat, în același context, că Liviu Pop nu ar avea legitimitatea să ocupe această funcție, făcând referire la faptul că „l-a apărat pe Ponta în 2012″ și l-a ajutat să scape de acuzația de plagiat a lucrării de doctorat.

„Decizia CCR cu privire la plagiate trebuie dezbătută în Parlament. Voi face tot ceea ce îmi cere legea. În 2012, prima problemă a fost și cea de a deschide activitatea CNATDCU (Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – n.red.). Eu susțin evaluarea școlilor doctorale”, a firmat Pop.

În cadrul discuțiilor a intervenit și neurochirurgul Leon Dănăilă, senator PNL, care a spus că este nevoie de un plan de redresare a problemelor din educație.

„Elevii nu trebuie să devină viitori bolnavi. Consumarea apei în timpul orelor de program este foarte importantă. Hrana la copii trebuie să fie constituită din fructe și legume. Recreația este foarte importantă pentru elevi. Referitor la ghiozdanul elevilor, trebuie să se ia o măsură pentru că este afectată coloana vertebral”, a explicat medicul.

Liviu Pop a spus că are în vedere extinderea programului „Masa caldă”.

„Un capitol este legat și de numărul copiilor din clase. Vom avea mai mulți medici în școli, vrem să obținem aviz ISU pentru toate școlile”, a răspuns Liviu Pop.

Liviu Marian Pop a mai spus că este pentru prima dată când ministerul Educației poate fi condus de un cadru didactic care a predat în mediul preuniversitar.

„Sunt elemente pe care trebuie să le perfectăm: programele școlare, condițiile de muncă pentru elevi și profesori. (…) Un rol important îl va avea Academia Română pentru că avem nevoie de suport știițific. Sunt măsuri întârziate în programul de guvernare și încercăm, împreună cu colegii din minister, să le aducem la prezent, în cele două luni de ședință parlamentară”, a spus Pop, în cadrul dezbaterilor.

În plus, el a adăugat că nu intenționează să facă vreo modificare în ceea ce privește finanțarea universităților.

Autor