Liviu Voinea: Memorandumul nu se poate încheia dacă nu e semnat de președinte. Avem acord, dar nu e operațional

Publicat: 02 12. 2013, 20:29
Actualizat: 21 03. 2019, 11:49

Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, susține că memorandumul cu FMI nu se poate încheia dacă nu este semnat de președinte și, deși avem acord cu Fondul, acesta nu este operațional, fiind nevoie, în aceste condiții, de evaluări trimestriale alea angajamentelor României.

„Noi ne-am făcut datoria. Memorandumul nu se poate încheia dacă nu e semnat de președinte. Avem Acord, dar nu e operațional. O dată la trei luni  se va face o evaluare de către Fond și se validează rezultatele înregistrate de România la fiecare trei luni”, a spus Voinea, într-o intervenție televizată.

Ministrul a precizat că boardul FMI programat în decembrie să valideze înțelegerea cu Guvrenul de la București nu va mai avea loc.

Voinea a adăugat că România va pierde prima tranșă a împrumutului de tip stand-by, în valoare de 170 de milioane de euro, în situația în care boardul FMI nu va valida Acordul în decembrie.

„De facto, Acordul este suspendat, chiar dacă nu se vor folosi acești termini”, a spus Voinea, precizând că următorul board se va întruni în martie.

Ministrul pentru Buget a mai adăugat că România ar putea pierde bani și de la Comisia Europeană, la masa negocierilor aflându-se și reprezentanți de la Bruxelles.

„Există riscul să pierdem top-up-ul, adică 1,7 miliarde de lei, prevăzuți în buget pe partea de venituri pentru anul viitor”, a explicat Voinea, referindu-se la faptul că în absența unui program, România va trebui să finanțeze 15% din valoarea proiectelor cu fonduri europene, față de 5% în prezent.

Totodată, Voinea a precizat că majorarea accizelor la carburanți a fost deja efectuată, prin modificarea Codului Fiscal. Dacă se va renunța la această măsuri, Guvernul trebuie să găsească venituri suplimentare de 2,6 milioane de lei pentru a compensa „gaura” de la buget.

„Ori se introduce o altă taxă pe venituri, fie crește deficitul, ceea ce exclus pentru că atunci chiar că nu mai avem niciun fel de credibilitate în fața partenerilor internaționali. Singurele variante sunt fie tăierea cheltuielilor, fie majorarea veniturilor”, a spus el.

Un alt efect negativ al suspendării acordului cu FMI este majorarea cheltuielilor cu dobânzile împrumuturilor de care Guvernul are nevoie pentru a finanța deficitul bugetar, respectiv diferența dintre venituri și cheltuieli.

„România și-a redus semnificativ costul de finanțare. Am ajuns să ne împrumutăm la 2% la lei și 4% la euro”, a arătat Voinea.

Întrebat dacă a prezentat aceste motive președintelui, ministrul delegat pentru Buget a precizat că a avut vineri o întrevedere cu consilierul Bogdan Drăgoi.