Lovitură de teatru în UNPR: trei actori își anunță retragerea de pe scena politică
”Dacă voiam să mă înscriu în partidul lui Băsescu, mă înscriam în partidul lui Băsescu. Nu cred că voi mai face politică”, a declarat Cezara Dafinescu.
La momentul înscrierii în UNPR, în octombrie 2015, Cezara Dafinescu spunea: ”Am ales acest partid pentru că mi-a inspirat încredere generalul Gabriel Oprea, un om corect, dârz și patriot. Acum am, în sfârșit, ocazia să urmez cuvintele tatălui meu care îmi spunea mereu: ‘Păstrează-ți visele vii. Înțelege că pentru a realiza ceva trebuie să ai credință și încredere în tine, muncă, determinare și dăruire. Toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred”’.
De asemenea, Alexandru Arșinel a lăsat de înțeles că a părăsit și el ”corabia” PMP-UNPR, chiar înainte ca la ”timonă” să vină Traian Băsescu. ”Nu, cred că nu mai sunt demult în UNPR. Odată cu ‘dispariția’ domnului Gabriel Oprea, am dispărut și noi de acolo. Nu fac valuri. A fost un context special atunci când am crezut într-o idee, iar odată cu ‘dispariția’ domnului Gabriel Oprea a dispărut și ideea de a mai râmâne în UNPR”, a declarat Arșinel pentru DC News.
Actorul Mihai Mălaimare a demisionat la finalul săptămânii trecute din UNPR, ca urmare a anunțului privind fuziunea cu ”alde Băsescu”, afirmând că a fost ”un dobitoc”, Uniunea nefiind decât ”un partid oarecare”.
Actorii Mihai Mălaimare, Cezara Dafinescu și Alexandru Arșinel s-au înscris în UNPR în octombrie 2015. Tot atunci, s-a înscris în UNPR și actorul Vasile Muraru, care a refuzat să precizeze dacă a părăsit și el partidul în urma fuziunii cu PMP, spunând doar că ”nu îl interesează politica”.