Lucian Bode anunță câți kilometri de autostradă va finaliza în 2020: Avem cu 20% mai multe fonduri europene decât în 2019
„M-am ferit să spun >. Ați văzut ce au pățit predecesorii noștri. Au promis 180 kilometri de autostradă și, din păcate pentru români, au realizat 42 de kilometri, în condițiile în care aveau șantiere deschise pe 118 kilometri. Eu am făcut o analiză cu echipa din minister și am văzut că tronsonul Sebeș-Turda, pe lotul 1 și lotul 2 – 17 și respectiv 24 kilometri -, stadiul fizic – 78%, respectiv 60% -, are șanse foarte mari să fie dat în trafic anul viitor (…) Anul acesta a însemnat contracte în valoare de 2,5 miliarde euro, din care 1,6 miliarde de euro au reprezentat contracte semnate în ultimele două luni de zile din acest an. Deci se poate (…) Am avut fonduri europene suficiente, avem și pentru 2020 cu 20% mai multe decât în 2019”, a declarat ministrul, la TVR1, potrivit Mediafax.
În legătură cu Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Dolj, dat în exploatare luni, ministrul Transporturilor a precizat că nu poate spune exact când vor fi eliminate restricțiile de viteză și tonaj.
„Am preluat această guvernare cu gândul de a face o analiza pe fiecare obiectiv major de infrastructură, ca după ce finalizăm analiza să luăm decizii. Așa am procedat și cu privire la Lugoj-Deva. Am preluat acest obiectiv reziliat. După ce în 2013 s-a semnat contractul de 580 milioane de lei plus TVA, atunci când a trebuit să fie finalizat, în 2016, nu s-a întâmplat acest lucru, iar în 2019 a fost reziliat. Eu l-am preluat reziliat și, din 4 noiembrie până astăzi, când am dat în trafic cei 21 de kilometri, deocamdată cu restricții de viteză și de tonaj, am făcut următoarele lucruri, pentru că erau necesare: am făcut trei expertize. În primul rând, expertiza pe drum, pe poduri și bineînțeles expertiza pe consolidări. Cele trei expertize independente, ne-au spus foarte clar: la podul peste Mureș este obligatoriu să ridicăm tablierele. Am contractat această lucrare și am finalizat-o săptămâna trecută și acesta este motivul pentru care abia astăzi am dat în trafic cei 21 de kilometri. Expertiza pe partea de drum, respectiv cea cu privire la consolidare, spun că suntem obligați să intervenim și o vom face așa cum spune expertul independent. Vom realiza lucrările necesare sub trafic, vom achiziționa și contracta lucrările și, în momentul în care finalizăm lucrările, vom ridica aceste restricții de viteză și tonaj. Cât va dura, nu vă pot spune exact, pentru că depinde de momentul în care semnăm contractul. De exemplu, lucrările la pod au durat șase zile. Lucrările la drum, probabil, vor dura mai mult, din păcate, pentru că acolo s-a intervenit în momentul în care s-au semnalat aceste neconformități și nu s-a eliminat cauza, s-a eliminat efectul. S-au peticit acolo mai multe porțiuni, ceea ce nu este deloc în regulă”, a declarat el.
Cu privire la Autostrada Biharia-Borj, Lucian Bode a afirmat că este pentru prima dată când România termina prima dată un obiectiv de acest fel înaintea Ungariei.
„Cu privire la întârzierile lucrărilor, vă dau două exemple. S-au finalizat cei nouă kilometri din Autrostrada Transilvania, Gilău-Nădășel, dar lucrările la pod nu s-au finalizat. S-a repetat licitația, s-a reorganizat licitația, au durat aproape doi ani procedurile până când podul de la Gilău a fost licitat, executat și recepționat. Practic, am avut o autostradă-muzeu aproape doi ani de zile pentru că nu am avut inspirația ca și beneficiari, noi, compania de drumuri, să licităm acel obiectiv împreună cu autostrada (…) Iată un caz de nepricepere. Aici, în acest caz, a fost vorba despre alte neajunsuri. Când am venit în minister am încercat să aflu și părerea antreprenorului, pentru că el a cerut, la un moment dat, să reintre în contract (…) Am executat scrisoarea de garanție, avem 90 milioane de lei bani pe care noi i-am executat și din acești bani vom face lucrările pentru drum și pentru terasamente unde este nevoie să intervenim. În cazul autostrăzii Biharia-Borș, cred că este prima dată când noi terminăm un obiectiv care are legătură cu unul din Ungaria. Este meritul antreprenorului în primul rând. Astăzi, cei 5 kilometri de autostradă de la Borș până la Biharia sunt finalizați în proprție de 73%, practic putem circula în orice moment în regim de drum național pe acest obiectiv. Nu îl dăm trafic pentru că am decis să nu așezăm stratul de uzură până când nu finalizează și vecinii noștri obiectivul. Vom turna atunci stratul de uzură și, undeva prin iulie 2020, va putea fi dat în trafic fără nicio problemă”, a mai spus ministerul Transporturilor.