Lucian Bode s-a întâlnit cu ministrul de Interne al Austriei pentru discuții pe tema aderării României la Schengen. „România nu este pe ruta de migrație a Balcanilor de Vest”
Ministrul Afacerilor Interne din România, Lucian Bode, și Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Viena, au avut, miercuri, o întrevedere cu ministrul federal de Interne al Austriei, Gerhard Karner, iar tema principală de discuție a fost aderarea României la spațiul Schengen.
Lucian Bode a adus o sumedenie de argumente pentru a lămuri partea austriacă cu privire la aderarea țării noastre la Schengen, după ce inițial Olanda și acum Austria invocă insecuritatea granițelor noastre în problema migrației ilegale.
„Aderarea României la spațiul Schengen va fi un plus pentru securitatea europeană, nu un pericol pentru statele membre.
Am avut astăzi o întrevedere cu omologul meu austriac, Gerhard Karner, ministrul federal de interne al Austriei pe tema aderării României la spațiul Schengen, respectiv gestionarea provocărilor migraționiste. Cunosc situația generată de presiunea migratorie deosebită cu care se confruntă Austria – aproximativ 100.000 de solicitanți de azil doar în acest an și, din acest punct de vedere, înțeleg abordarea omologului meu la nivel politic intern.
În cadrul discuțiilor avute, i-am prezentat ministrului austriac date și statistici actualizate privitoare la modul în care România continuă să asigure protecția frontierelor externe în contextul fluxurilor migratorii pe ruta Balcanilor de Vest, precum și modul în care România respectă obligațiile privitoare la înregistrarea persoanelor depistate cu intrare ilegală sau care solicită azil în România”, a precizat Lucian Bode.
Potrivit datelor furnizate de forurile europene, numai 2,7% dintr-un total de 128.438 de migranți care au ajuns în Europa, au intrat prin România.
„Conform datelor furnizate de agențiile europene, în primele 8 luni ale acestui an, pe ruta Balcanilor de Vest au fost înregistrați în total 128.438 de migranți, iar dintre aceștia 3.574 de migranți au fost înregistrați în România ca venind din Serbia, fiind vorba despre aproximativ 2,7% din numărul total de migranți care au reușit să ajungă în UE prin România”, a afirmat el.
Ministrul Lucian Bode a subliniat în cadrul discuțiilor cu omologul său din Austria că țara noastră nu se află nici pe departe pe ruta migrație a Balcanilor de Vest, iar cifrele oficiale atestă acest fapt.
„Este un argument foarte solid care arată fără echivoc că România nu este pe ruta de migrație a Balcanilor de Vest. De altfel, seriozitatea, profesionalismul și nivelul de dotare a autorităților române a fost în mod clar reflectat pozitiv în rapoartele elaborate de Comisia Europeană în urma vizitelor de evaluare realizate în țara noastră recent. De asemenea, nivelul foarte bun de pregătire constatat ca urmare a ultimelor evaluări făcute după 11 ani arată eforturile constante pe care le-am făcut, inclusiv din perspectiva investițiilor.
Pe lângă prezentarea punctelor de vedere, obiectivul discuțiilor noastre a fost să identificăm punctele comune pe marginea cărora să ne concentrăm în plan bilateral, respectiv la nivel european. În context, omologul meu m-a asigurat în mai multe rânduri că ultimele declarații pe subiectul Schengen nu sunt îndreptate împotriva României, ci subliniază nevoia de acțiune urgentă în privința gestionării provocărilor migraționiste care afectează Austria”, transmite ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode pe pagina sa de Facebook.
Reprezentanții Ministerului de Interne din Austria spuneau clar că se vor opune aderării României la Spațiul Schengen
Oficialii Ministerului de Interne din Austria spun clar și răspicat, într-un răspuns oficial transmis la solicitarea Gândul, că se vor opune aderării României la Spațiul Schengen. Potrivit oficialilor austrieci, sistemul Schengen este unul „nefuncțional”, iar „lărgirea lui nu-l face mai bun”.
„Am avut 100.000 de migranți ilegali ridicați de poliție la granița cu Austria în acest an, dintre care 75.000 nu sunt înregistrați în nicio țară a Uniunii Europene. Astfel, din punctul de vedere al Ministerului de Interne al Austriei, protecția frontierei externe (frontiera Uniunii Europene – n.r.) nu funcționează. Acesta este motivul pentru care mai multe țări (de exemplu Austria, Germania, Republica Cehă, Franța, Danemarca, Suedia, Norvegia) continuă să-și controleze granițele naționale.
Lărgirea unui sistem defect nu îl va îmbunătăți. Din motive de securitate, Ministerul de Interne se pronunță împotriva ridicării controalelor la frontiere în acest moment”, au precizat reprezentanții Ministerului de Interne din Austria, într-un răspuns pentru Gândul.
Iohannis: „Este posibilă o amânare a deciziei de aderare a României la Schengen”
Președintele Klaus Iohannis a declarat că, dacă până la Consiliul JAI din 8 decembrie nu există o certitudine pentru un vot favorabil acordat țării noastre, atunci este posibilă o amânare a acestei decizii.
„Cred că s-a vehiculat 8 decembrie ca şi un termen final, ceea ce nu este. 8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată şi interesul meu, al nostru este ca, atunci când se votează, să avem un vot clar pentru accesul României la Schengen. Nu este util pentru absolut nimeni să forţăm un vot care poate nu este cel aşteptat. Asta apropo de data de 8 decembrie”, a declarat șeful statului.