Lucian Romaşcanu: Marcel Ciolacu a propus ca, dacă există CANDIDATURI, în timpul Congresului PSD, să fie acceptate/ Cine face parte din noua echipă
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat vineri, după şedinţa Consiliului Naţional al partidului, că preşedintele Marcel Ciolacu a propus ca sâmbătă, dacă vor exista candidaturi pe poziţii, în timpul Congresului PSD, ele să fie acceptate.
Lucian Romaşcanu a declarat după şedinţa Consiliului Naţional al PSD că s-au discutat detaliile organizatorice ale Congresului PSD de sâmbătă.
S-au stabilit şi aprobat anumite detalii organizatorice, există acest vot electronic, există depunerea candidaturilor pe moţiuni. S-a votat şi acceptarea moţiunii lui Marcel Ciolacu, care cuprinde şi lista nouă a celor care vor face parte din conducerea partidului, a declarat Romaşcanu.
Romașcanu a mai anunţat că este aprobată deja modificarea pentru a exista patru noi vicepreşedinţi, pe domenii de activitate.
Avem din zona IMM-urilor pe domnul Jianu, din zona Sportului, pe doamna Lipă, sunt tineri care au ajuns în propunerile de vicepreşedinţi, cum este domnul Şoldan, de la Suceava, care a avut acel succes spectaculos, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Candidaturi, acceptate în timpul Congresului
Purtătorul de cuvânt al PSD a mai declarat că în contextul candidaturilor la congres, Marcel Ciolacu a propus ca sâmbătă, dacă vor exista candidaturi pe poziţii, în timpul Congresului, ele să fie acceptate.
S-au discutat în privința congresului de mâine, eventuale noi candidaturi. Domnul Ciolacu a propus ca mâine, dacă vor exista candidaturi pe poziții în timpul congresului, ele să fie acceptate.
Noua echipă a lui Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu propune doi prim-vicepreşedinţi, Sorin Grindeanu şi Daniel Băluţă, iar pe europarlamentarul Mihai Tudose, la preşedinţia Consiliului Naţional al PSD. Secretar general ar urma să rămână tot Paul Stănescu.
Gabriela Firea este în continuare președinte a Organizației Municipale a București. Vasile Dâncu este vicepreședinte pentru afaceri Europene. Domnul fiind la Bruxelles împreună cu domnul Tudose, domnul Tudose a zis că se simte pregătit să preia această chestiune. Domnul Dâncu este de acord cu poziția care i s-a propus. Nu e nimic, doar toate lucrurile astea se discută, se negociază și la sfârșit se votează, a mai spus Romașcanu.
Vicepreşedinţii din echipa lui Ciolacu sunt: Florin Jianu, pentru domeniul Antreprenorist, IMM-uri şi Mediul de Afaceri, Lia Olguţa Vasilescu, pentru Muncă şi Protecţie Socială, Gheorghe Şoldan, pentru Dezvoltare Regională şi Locală, Gabriel Zetea,vicepreşedinte pentru Administraţie şi Infrastructură. Vasile Dîncu, actualul preşedinte al Consiliului Naţional, ar urma să deţină funcţia de vicepreşedinte pe domeniul Afaceri Europene.
Victoria Stoiciu este vicepreşedinte pe relaţia cu ONG-urile şi dialog social, MIhnea Costoiu, vicepreşedinte pe Educaţie, Elisabeta Lipă, vicepreşedinte pe Sport, Marian Neacşu, vicepreşedinte pe regiunea Bucureşti-Ilfov, Dumitriţa Glica, vicepreşedinte pe Centru şi Corneliu Ştefan, vicepreşedinte pe Sud.
Ionuţ Pucheanu, primarul din Galaţi, este vicepreşedinte pe Sud-Est, iar Claudiu Manda, vicepreşedinte pe Sud-Vest, în timp ce Laurenţiu Nistor va fi vicepreşedinte pe Vest, în echipa lui Marcel Ciolacu. Emil Moldovan ar urma să fie vicepreşedinte pe Nord-Vest iar Dragoş Benea, pe Nord-Est.
CITEȘTE ȘI: