Lucian Romașcanu, răspuns tranșant la ACUZAȚIILE Elenei Lasconi despre „incompatibilitatea” lui Simion: „Serviciile Secrete ar fi acționat”
Lucian Romaşcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a precizat joi, la Buzău, că dacă serviciile secrete ale României ar fi avut informaţii care să-l ducă pe liderul AUR, George Simion, într-o zonă incompatibilă cu poziţia de şef al statului la care candidează, „lucrurile s-ar fi mişcat” şi instituţiile statului „ar fi luat deciziile de rigoare.”
Reamintim că premierul Marcel Ciolacu i-a cerut șefului Serviciului de Informații Externe să obțină de la Serviciul de Informații Externe din Ucraina acordul de a face public raportul în cazul lui George Simion că nu este agent rus.
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a cerut, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul partidului, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se autosesizeze şi să verifice dacă preşedintele Iohannis, premierul Ciolacu sau liderul PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, deţin informaţii despre George Simion, din care să reiasă că acesta s-ar fi întâlnit cu agenţi ai serviciului secret rusesc.
Lucian Romaşcanu, lider al PSD Buzău şi preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), a fost întrebat de presă, în contextul unei şedinţe a forului administrativ, despre solicitarea candidatului şi lider al USR, Elena Lasconi, către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de a verifica dacă preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu sau liderul PNL, Nicolae Ciucă, deţin informaţii despre liderul AUR, George Simion, din care să reiasă că acesta s-ar fi întâlnit cu agenţi ai serviciului secret rusesc.
„Elena Lasconi, în primul rând, nu cred că ştie exact cui trebuie să ceară”
„Informaţiile referitoare la o posibilă apartenenţă a domnului George Simion la o structură externă statului român, de spionaj şi aşa mai departe, aparţin emiţătorului acestor informaţii şi anume guvernului ucrainean şi guvernului moldovenesc. Dânşii, prin intermediul serviciilor secrete au transmis serviciilor secrete româneşti informaţiile respective.
Înţeleg din ceea ce a declarat domnul prim-ministru că nu există între acele informări o confirmare a acestor bănuieli … Domnul Ciolacu a spus ce putea dumnealui să spună şi anume că nu există informaţii privind activităţi de spionaj. Eu sunt convins că serviciile secrete ale României, dacă ar fi avut informaţii care să-l ducă pe domnul Simion într-o zonă incompatibilă cu poziţia la care candidează, lucrurile s-ar fi mişcat, iar statul român ar fi luat deciziile de rigoare”, a declarat Lucian Romaşcanu, citat de agerpres.ro.
„Nu fac decât să facă o campanie gratuită domnului Simion”
Totodată, reprezentantul PSD a mai apreciat că discuţiile purtate în spaţiul public referitoare la George Simion nu fac nimic altceva decât să se transforme într-o campanie gratuită în favoarea acestuia, mai ales dacă va fi pus într-o postură de victimă prin infirmarea mesajelor referitoare la întâlniri ale acestuia cu agenţi ruşi.
„Eu transmit politic de data aceasta colegilor din restul spectrului politic democratic că nu fac decât să facă o campanie gratuită domnului Simion ieşind în piaţa publică cu un asemenea tip de mesaje, care dacă vor fi infirmate, îl vor pune într-o postură de victimă şi sigur îl vor duce acolo nimeni unde nu vrea să îl ducă pe Simion, în prim planul vieţii politice şi eventual în turul doi al alegerilor prezidenţiale.
Este evident că strategia, cred eu, este greşită, este evident că domnul Simion a profitat la maxim de această chestiune pentru că pe banii PNL-ului, USR-ului şi aşa mai departe dânsul a avut media cât nu ar fi avut bani vreodată să plătească şi în consecinţă cred că măcar în ultima săptămână colegii de la PNL sau USR, pentru că avem nevoie de o dreaptă puternică în Parlamentul României, vor găsi mesajul care să ducă la creşterea dumnealor în sondaje şi la un rezultat mai bun”, a mai afirmat Lucian Romaşcanu.
Premierul i-a cerut șefului SIE să obțină din Ucraina acordul de a desecretiza documentele în cazul lui Simion
Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că în informaţiile pe care le are de la guvernele Republicii Moldova şi Ucrainei nu s-a făcut referire la faptul că George Simion este „spion rus” sau la faptul că acesta a avut întâlniri cu vreun spion rus.
Întrebat de jurnaliști la Guvern înaintea ședinței, dacă deține raportul, premierul a răspuns afirmativ, însă a precizat că fără acordul părții ucrainene „încălcăm orice normă diplomatică.”
Solicitarea premierului către SIE, potrivit GÂNDUL.ro, a fost făcută recent, în contextul în care George Simion a fost acuzat că are legături cu serviciile secrete ruse.
Sursa FOTO: screenshot video
CITIȚI ȘI: