Ludovic Orban cere demisia ministrului Agriculturii: „Daea a mințit privind producția agricolă pe 2018″

Publicat: 19 08. 2019, 15:13

„Solicit oficial demisia lui Daea pentru că este un mincinos și pentru că acest lucru a fost relevat de DG Agri (Directoratul General Agricultură al Comisiei Europene -n.red.) care i-a solicitat în mod expres să rectifice datele privind producțiile agricole pe 2018, deoarece datele prezentate sunt date umflate cu pompa, sunt date mincinoase, date care nu corespund cu producția agricolă reală a României și date care au produs inclusiv perturbări pe bursele agricole ca urmare a raportărilor fictive care au fost făcute de ministerul Agriculturii condus de Daea”, a declarat la finalul ședinței Biroului Executiv, președintele PNL, Ludovic Orban.

Luna trecută, ministrul Petre Daea a declarat că este pentru prima dată când România are trei ani agricoli buni unul după altul. Acesta a spus că în 2017 agricultura a înregistrat nouă recorduri istorice, iar în 2018 șase recorduri.