Prima pagină » Știri politice » Ludovic Orban continuă negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce partide și-au anunțat susținerea

Ludovic Orban continuă negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce partide și-au anunțat susținerea

Ludovic Orban continuă negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce partide și-au anunțat susținerea
Ludovic Orban continuă, luni, negocierile în vederea susținerii învestirii Guvernului său în Parlament. PMP, USR și UDMR sunt partidele care și-au anunțat susținerea fermă a Guvernului Orban până în prezent. ALDE va decide luni acest aspect, în timp ce Pro România și PSD au anunțat că nu vor vota.

Potrivit calculelor făcute de Ludovic Orban, acesta are până în prezent 25 de voturi de la partidele care au anunțat susținerea pentru învestirea Guvernului său. El a afirmat că are angajamente și de la alți nouă parlamentari și că, totodată, continuă negocierile, inclusiv cu Pro România.

Parlamentarii din PMP, USR și UDMR votează învestirea Guvernului Orban.

Eugen Tomac a anunțat, duminică, după ședința Colegiului Național, că toți parlamentarii PMP vor vota învestirea Guvernului Orban în Parlament, în anumite condiții. Printre cerințele PMP se află asumarea Guvernului PNL că va da atenție proiectelor de infrastructură, dar și un proiect pentru extinderea rețelei de gaze și reducerea numărului de parlamentari la 300. PMP a renunțat însă la condițiile referitoare la înființarea unui Minister pentru relația cu Moldova. Partidul nu mai vrea nici portofolii guvernamentale. Tomac a anunțat că PMP va semna un acord politic cu PNL.

Și liderul USR Dan Barna a anunțat că toți parlamentarii USR vor vota pentru învestirea Guvernului Orban, indiferent de nemulțumirile din partid cu privire la desemnarea anumitor miniștri. Liderul USR a adăugat că luni va semna un acord politic cu premierul desemnat Ludovic Orban.

UDMR vrea, de asemenea, semnarea unui acord de susținere pentru Guvernul PNL. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că Uniunea va semna, luni, acest acord, precizând că șansele de a da un vot de încredere viitorului Executiv sunt foarte bume.

Kelemen Hunor a precizat că după semnarea acordului cu PNL, va avea loc o ședință a grupurilor parlamentare reunite ale UDMR și se va lua o decizie privind votul la investitura viitorului Guvern, probabil în cursul zilei de marți sau miercuri, după audierile miniștrilor sau în timpul acestei proceduri.

ALDE va decide în ședința forurilor statutare de luni cu privire la votul pentru Guvernul Orban. Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, însă, săptămâna trecută, că a ajuns la un acord cu PNL în privința tuturor cerințelor ALDE, astfel că formațiunea politică va decide în forurile statutare susținerea învestiturii noului Guvern.

PSD și Pro România au anunțat că nu votează Guvernul Orban.

Potrivit unui anunț făcut duminică de către Viorica Dăncilă, parlamentarii din PSD nu vor participa la votul de învestire al Guvernului Orban. Ea a susținut că toți cei care vor vota noul Guvern trebuie să își asume și programul de guvernare al PNL, un program „bazat pe reduceri”.

Nici Pro România nu va vota Guvernul propus de liberali, a anunțat încă de săptămâna trecută liderul partidului, Victor Ponta.

În calculul matematic ar trebui luați și cei 17 parlamentari care aparțin minorităților, dar și cei 24 de parlamentari neafiliați.

Potrivit articolului 103 din Constituție, programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, iar Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor. Astfel, pentru ca Guvernul Orban să fie învestit sunt necesare cel puțin 233 de voturi.

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc, luni, începând cu ora 12:00, pentru a stabili calendarul de învestire a Guvernului Orban.

 

Citește și