Ludovic Orban, despre trădarea lui Rareș Bogdan: „La fiecare palmă primită, am întors și celălalt obraz”
„Ştiţi foarte bine că Rareş Bogdan a avut anumite declaraţii nu foarte prietenoase la adresa mea ”, a delcarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a fost întrebat dacă se simte trădat.
Orban, a fost întrebat, duminică, dacă se simte trădat de Rareş Bogdan, pe care l-a susţinut să deschidă lista pentru europarlamentare, iar acum are declaraţii împotriva sa şi îl susţine pe Florin Cîţu, el spunând că „deocamdată a fost doar într-o poză”.
Ludovic Orban a explicat discursul cu întoarcerea „celuilalt obraz”, susţinut la Consiliul Naţional al PNL, când a fost întrebat de jurnalişti, după eveniment, dacă se simte trădat de Rareş Bogdan, pe care l-a susţinut să deschidă lista pentru alegeri europarlamentare, apoi acesta a avut discursuri împotriva sa, iar acum îl susţine la şefia partidului pe contracandidatul său, Florin Cîţu.
„Rareş Bogdan a avut anumite declaraţii nu foarte prietenoase la adresa mea”
„Este opţiunea fiecărui membru al PNL. Ştiţi foarte bine că Rareş Bogdan a avut anumite declaraţii nu foarte prietenoase la adresa mea şi orice observator atent se putea aştepta… Dar, deocamdată, a fost într-o poză”, a spus Orban.
Președintele PNL a fost întrebat dacă se aşteaptă să îl convingă să vină alături de el în campania pentru alegerile interne, iar acesta a răspuns că: „la Congresul PNL vor participa 5.000 de delegaţi. Opţiunea celor 5.000 de delegaţi va fi stabilită pe baza ofertelor, pe baza istoricului pe care îl avem fiecare şi de asemenea în funcţie de opţiunea celor 200.000 de membri ai PNL pentru că un delegat trebuie să reprezinte nişte opţiuni”.
Anumite filiale au spus că îl susţin şi care au apărut, duminică, alături de Florin Cîţu. „Sunt doar două filiale, de la care în poză au fost doar preşedinţii. Se mai întâmplă, a spus Orban.
Ludovic Orban a spus, în discursul său de la Consiliul Naţional al PNL, că de fiecare dată când a fost atacat din interior a întors şi celălalt obraz, pentru că, pentru el, şi cei care nu au fost alături de el, sunt colegii săi.
„Noi toţi suntem PNL”
„Au fost care au avut alte păreri şi care de multe ori au luat decizii sau au influenţat comunicarea publică cu efecte negative asupra PNL. La fiecare palmă peste obraz pe care am primit-o am întors şi celălalt orbraz. Oameni care nu au fost cu mine, pe care i-am susţinut în funcţii publice sau în funcţii de conducere în continuare. Pentru că nu am ţinut cont de un factor subiectiv, dacă cineva e sau nu e cu mine. Am făcut lucrul ăsta din nou. Vreau să vă explic de ce. Pentru că noi toţi suntem PNL”, a spus Ludovic Orban.
Alegerile din PNL vor avea loc la Congresul Naţional din 25 septembrie.
Între 1 iunie şi 15 iulie vor avea loc adunările generale ale organizaţiilor locale, în perioada 1 iulie – 10 august vor fi organizate conferinţele judeţene de alegeri, iar între 10 august şi 25 septembrie va fi perioadă de 45 de zile pentru campania pentru congres.