Ludovic Orban îl trage de urechi pe Viktor Orban. Atac la adresa Poloniei și a Ungariei: „Afectează negativ întreaga Uniune Europeană”
Ludovic Orban a lansat un atac pe față la adresa Poloniei și a Ungariei. În opinia premierului României, blocarea planului de relansare al UE de către cele două state membre „afectează negativ întreaga Uniune Europeană”.
Orban a făcut aceste aprecieri joi, 19 noiembrie, cu numai într-un interviu pentru AFP, dat cu numai câteva ore înaintea decisivului summit european de la Bruxelles.
Ludovic Orban îl trage de urechi pe Viktor Orban
Primul-ministru român îl trage de urechi pe liderul maghiar Viktor Orban, căruia îi reamintește că „este în interesul tuturor ca planul de relansare să fie adoptat cât mai repede posibil, deoarece fiecare cetăţean ungar va beneficia, la fel ca fiecare cetăţean din oricare altă ţară”.
Ungaria şi Polonia, cărora li s-a alăturat şi Slovenia, au refuzat să accepte condiţionarea acordării fondurilor europene de statul de drept, blocând planul de relansare adoptat la sfârşitul lunii iulie de „Cei 27”. Planul de 750 de miliarde de euro este susţinut de viitorul cadru financiar multianual (2021-2027), în valoare de peste 1.000 de miliarde de euro.
„Această finanţare europeană este un pilon al relansării economice şi orice amânare poate avea consecinţe economice negative asupra calităţii vieţii tuturor”, a spus Orban. Liderul PNL a respins argumentele invocate de Ungaria şi Polonia: „Respectarea statului de drept este o garanţie pentru fiecare contribuabil că banii vor fi cheltuiţi corect”.
AFP scrie că şi România a fost în colimatorul Bruxellesului pentru „atingeri aduse statului de drept” între 2017 şi 2019, când social-democraţii aflaţi la guvernare au introdus o reformă criticată a justiţiei.
Altfel, întrebat despre confuzia cauzată de coincidența numelui Orban, premierul român a spus că „atitudinea faţă de UE face diferenţa”: „Oamenii trebuie să ne judece după ce facem, după deciziile noastre, respectul nostru, atitudinea noastră în cadrul UE, care trebuie să urmărească să îi susţină unitatea, să îmbunătăţească funcţionarea instituţiilor sale, să influenţeze deciziile luate la nivel european pentru ca ele să genereze efecte pozitive pentru toţi”.