Prima pagină » Știri politice » Ludovic Orban, la ieșirea de la audieri: „Nu accept să candidez decât dacă este lămurită această suspiciune”

Ludovic Orban, la ieșirea de la audieri: „Nu accept să candidez decât dacă este lămurită această suspiciune”

Ludovic Orban, la ieșirea de la audieri:
Ludovic Orban, fostul candidat PNL la Primăria Capitalei, a părăsit joi sediul DNA, după aproape o oră în care a fost audiat de procurori în dosarul în care se află sub control judiciar.

După o oră de audieri, Ludovic Orban a părăsit sediul DNA. La ieșirea din sediul instituției anticorupție, Ludovic Orban i-a rugat pe jurnaliști să nu-i mai adreseze întrebări ce au legătura cu dosarul penal pentru că nu va putea da informații.

” Îmi pare rău că m-am retras, dar sunt un om de onoare, nu accept să candidez decât dacă este lămurită această suspiciune”, a spus Ludovic Orban la plecarea de la sediul DNA referiot la retragerea sa din cursa pentru Primăria Capitalei.

Ludovic Orban a ajuns, joi dimineața, la sediul DNA însoțit de avocați, fiind audiat în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupție. „Luni am venit singur la DNA, astăzi am venit însoțit de avocați, am întreaga disponibilitate de a da infromații, de a da declarații”, a declarat Orban jurnaliștilor.

Fostul candidat la Primăria Capitalei din partea partidului PNL, a fost pus sub control judiciar, luni, într-un dosar în care este cercetat pentru fapte de corupție.

Procurorii anticorupție îl acuză că a solicitat unui om de afaceri suma de 50.000 de euro pentru campania electorală din vara anului 2016. „La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim-vicepreședinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoștea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcția de primar al municipiului București”, au susținut procurorii DNA într-un comunicat de presă.

Banii ar fi fost ceruți pentru a fi remiși către două posturi de televiziune, „cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menționat, cu funcții de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni”, mai arată DNA.

Potrivit procurorilor, omul de afaceri a acceptat să îi dea suma cerută lui Ludovic Orban „în considerarea funcției de conducere pe care Orban Ludovic o deține în cadrul unui partid și a potențialului de intervenție al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri”.

Luni, când a fost anunțat că are control judiciar și că este urmărit penal, Ludovic Orban a declarat că se retrage din cursa pentru Primăria Generală a Capitalei. „Nu am încasat niciun leu. Deodamdată nu am dezamăgit pe nimeni. Instanța decide dacă o persoană este sau nu nevinovată. Cariera nu mi s-a oprit aici. Eu nu mă joc cu viața politică și cu activitatea publică. Atâta timp cât sunt implicat intr-un proces de natură penală nu pot să mă prezint în fața cetățenilor să le cer votul. Mă simt într-un fel neîndreptățit dar nu pun în niciun fel la îndoiala activitatea pe care o desfășoară DNA”, a spus liberalul.

De asemenea, Ludovic Orban și-a dat demisia și din funcțiile de conducere pe care le deținea la nivelul Camerei Deputaților și PNL.

Citește și