Prima pagină » Știri politice » Ludovic Orban, mesaj cu ocazia începerii noului an școlar: „Să fim uniţi şi să apărăm şansa fiecărui copil de a învăţa”

Ludovic Orban, mesaj cu ocazia începerii noului an școlar: „Să fim uniţi şi să apărăm şansa fiecărui copil de a învăţa”

Ludovic Orban, mesaj cu ocazia începerii noului an școlar: „Să fim uniţi şi să apărăm şansa fiecărui copil de a învăţa”
Ludovic Orban, mesaj cu ocazia începerii noului an școlar: „Să fim uniţi şi să apărăm şansa fiecărui copil de a învăţa”

Președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a transmis luni, pe pagina sa de Facebook, un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar.

Acesta spune că educația reprezintă cheia spre viitorul copiilor, dar și spre viitorul societății în ansamblul său.

„Ziua în care se întorc la şcoală copiii şi adolescenţii este una dintre cele mai frumoase şi mai importante dintr-un an. Speranţe şi griji, bucurie şi trepidaţia aşteptării, grabă şi anticipare, toate emoţiile care însoţesc un nou început culminează în această zi şi se revarsă în întreaga societate, fie că avem un copil care merge la şcoală, fie că nu. Acești ultimi doi ani au fost dificili pentru copiii noștri, pentru părinții lor și pentru profesorii lor, iar încercările la care pandemia ne supune încă nu s-au încheiat.”, a scris Ludovic Orban.

Ludovic Orban: Mulți copii din România se luptă cu lipsurile

Președintele Camerei Deputaților a adăugat că este important ca întreaga societate să lupte pentru șansele copiilor de a merge la școală și recunoaște că „pentru multe familii, școala este un lux”.

„Este important să înțelegem cu toții că lecția cea mai importantă nu este cea în care citim, sau socotim, desenăm sau descoperim un secret al naturii, ci lecția de zi cu zi în care învățăm să fim împreună. O lecție pentru fiecare dintre noi, copii și adulți, în care suntem cu toții deopotrivă elevi și profesori.

Este esențial să fim uniți și să apărăm șansa fiecărui copil de-a învăța, pentru că aceasta este cheia spre viitorul său dar și spre viitorul societății întregi. Mulți copii încă se luptă în România cu lipsurile, cu sărăcia, pentru multe familii școala este un lux, o bătălie zilnică ce adesea este pierdută. Dacă vrem să avem un viitor să nu uităm că fiecare zi de școală este un pas către această țintă, așadar să luptăm împreună, pentru ca fiecare copil să poată păși înainte.”, mai spune Orban.

Acesta le-a urat succes profesorilor, iar elevilor le-a urat ca școlile să rămână deschise.

„Mult succes profesorilor, aflați ca întotdeauna în linia întâi!

Un an bun le urăm cu drag elevilor mai mari sau mai mici, cărora le dorim din toată inima ca porțile școlilor să rămână mereu deschise și primitoare. Să lucrăm împreună pentru ca acest lucru să fie posibil în viața fiecărui copil!”, a adăugat politicianul.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele