Prima pagină » Știri politice » Ludovic Orban nu dă șanse fuziunii PNL – PDL înainte de prezidențiale. „Niciun membru al PNL nu va accepta să fie complice la dispariția PNL de pe scena politică”

Ludovic Orban nu dă șanse fuziunii PNL – PDL înainte de prezidențiale. „Niciun membru al PNL nu va accepta să fie complice la dispariția PNL de pe scena politică”

Ludovic Orban nu dă șanse fuziunii PNL - PDL înainte de prezidențiale.
Ludovic Orban: "Niciun membru al PNL nu va accepta să fie complice la dispariția PNL de pe scena politică"

Deputatul PNL Ludovic Orban declară că fuziunea cu PDL se poate realiza abia după alegerile prezidențiale și cu condiția ca numele liberalilor să nu dispară, pentru că niciun liberal nu va accepta să fie complice la dispariția partidului de pe scena politică. Întrebat, vineri, într-o conferință de presă, la Bistrița, cum comentează faptul că unii liberali bistrițeni ar vrea o alianță cu PDL, dar fără liderul acestei formațiuni, deputatul Ioan Oltean, deputatul PNL Ludovic Orban a răspuns: „Dacă vrei ochișori, trebuie să mănânci și bătăturică”.

Orban a afirmat că un partid nu poate fi judecat după anumite personalități, admițând, însă, că există probleme care trebuie evaluate cu seriozitate pentru a putea fi depășite. „Sunt convins că, în timp, relațiile se vor armoniza numai că, spre deosebire de unii care sunt mai grăbiți, cum e colegul meu Sorin Frunzăverde – mai noul meu coleg care a plecat din PDL și acum vrea să facă repede, repede fuziunea cu PDL, nu înțeleg de ce – eu consider că lucrurile trebuie să fie lăsate să curgă normal. Nu poți după șapte ani de zile în care la nivelul fiecărei localități PNL a fost într-o competiție cu PDL, de multe ori au fost extrem de contondente aceste competiții electorale – , s-au acumulat ranchiuni, tensiuni, nu poți să spui așa peste noapte că «De mâine, băieți, sunteți împreună». E necesar un proces de reacomodare. Trebuie să găsești explicații, fiecare să-l ierte pe celălalt pentru relele care s-au făcut, încetul cu încetul să-și dea seama că împărtășesc niște obiective comune. Lucrul acesta ar trebui să se producă cât mai natural posibil”, a declarat deputatul PNL.

Întrebat dacă fuziunea se poate face înainte de alegerile prezidențiale, el a răspuns negativ, deoarece PNL va avea un congres la care se va alege o nouă conducere „care trebuie să se dezmeticească”. „Noi, ca să avansăm un nou congres, ne trebuie minim 30 de zile. După ce faci congresul în care stabilești mecanismul de fuziune, trebuie să faci un nou congres comun. După aceea trebuie depuse actele la Tribunal. Dacă ne contestă cineva, stăm trei luni de zile, trec alegerile prezidențiale peste noi și nu apucăm să ne înregistrăm formațiunea politică”, a afirmat Orban.

Totodată, acesta a atras atenția și că există riscul unor conflicte între PDL și PNL, dacă fiecare formațiune ca încerca să își promoveze liderul. Întrebat dacă este adeptul fuziunii cu PDL după alegerile prezidențiale, Orban a spus: „Categoric, cu o singură condiție: PNL. Eu am vorbit cu foarte mulți colegi de la PDL și încerc să-i explic fiecăruia că niciun membru al PNL nu va accepta să fie complice la dispariția PNL de pe scena politică după 140 de ani. Acest lucru este exclus! Trebuie să înțeleagă colegii din PDL. Pentru noi, PNL e ca o casă. Noi nu putem renunța la PNL. E ca și cum am renunța la noi înșine ca și oameni care facem politică. Pentru noi, asta este credință aproape. Nu cerem imposibilul”, a spus el.

Ludovic Orban a adăugat că PDL nu este un partid cu istorie prea îndelungată, astfel că „pentru foarte mulți membri ai PDL va fi o adevărată cinste să facă parte din PNL”.

În ceea ce îl privește pe Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban a afirmat că îl „deplânge” pentru că „poate să se complacă într-o asemenea companie cu Stănișoară, cu Chițoiu, cu Stroe”.

„M-a surprins să-l văd pe domnul Stănișoară – adus în partid de domnul Antonescu și făcut vicepreședinte fără niciun fel de explicații, la apelul bocancilor – cum este mare apărător al identității liberale, cum nu e de acord ca PNL să fie membru al PPE, în condițiile în care el a fost zece ani membru al PPE, și cum nu este el de acord cu fuziunea cu PDL când el a fost membru al PDL. Unele chestiuni sunt de-a dreptul comice și cred că nu se pot întâmpla decât în România. Eu regret sincer și îl deplâng pe domnul Tăriceanu că poate să se complacă într-o asemenea companie cu Stănișoară, cu Chițoiu, cu Stroe, niște băieți care au ieșit din ministerele pe care le-au condus pe ușa din dos, rentieri ai PSD care ei apără identitatea liberală”, a declarat Ludovic Orban.

Departamentul Corespondenți, [email protected]

Citește și