Ludovic Orban, „stupefiat” de imaginile cu Florin Cîțu in ipostaza de „Superman”. Liderul PNL: „Ăsta nu e un mod rațional de a face politică”
Ludovic Orban, președintele PNL, s-a declarat „stupefiat” de filmulețul în care premierul Florin Cîțu se prezintă drept Superman, spunând că acesta „nu este un mod rațional de a face politică”.
„Le-am mărturisit colegilor despre stupefacția pe care am trăit-o când l-am văzut ieri pe Florin Cîțu erijat în «Superman». Cred că este totuși nevoie de o anumită profesie care să rezolve această problemă. Ai aruncat țara în criză, ești amenințat de moțiune de cenzură, societatea românească și economia sunt afectate de provocări extrem de dificile, creșterea prețului la energie, creșterea prețurilor la alimente, creșterea numărului de infectări din valul 4 al pandemiei, și tu, când îi dai afară pe USR-iștii cărora seara și a doua zi le-ai cerut să se întoarcă în Guvern, tu, când le dai afară toți oamenii care au fost numiți, să te postezi în «Superman». Chiar mi se pare o problemă mare pentru PNL! (…) Asta nu este conducere, ăsta nu este un mod rațional de a face politică”, a scris Ludovic Orban pe pagina lui de Facebook.
Reamintim că premierul Florin Cîțu a postat joi, 9 septembrie, pe contul său de Instagram, un clip video editat cu ajutorul unui soft și în care apare în ipostază de Superman.
Videoclipul din Instagram story are 15 secunde și a fost postat cu titlul: „Tehnologia asta”. Imaginile îl înfățișează pe Superman într-o acțiune de salvare, însă chipul personajului este editat fiind folosită fizionomia lui Florin Cîțu. Imaginile au fost postate la scurt timp după ce PSD, PNL și UDMR au votat pentru amânarea moțiunii de cenzură până la o decizie a CCR.