Ludovic Orban: „Sunteți nebun, domnule Ponta?”
După anunțul recent că este gata să voteze o moțiune de cenzură pentru căderea Guvernului Ponta, deputatul PNL Ludovic Orban revine cu un atac direct la adresa premierului. „Sunteți nebun, domnule Ponta? Sau îi urâți pe români?”, întreabă Orban, într-un mesaj postat vineri pe contul său de Facebook, cerând înlocuirea lui Victor Ponta.
Motivul invocat de deputatul PNL pentru a înfiera propriul Guvern este legat de introducerea noului impozit forfetar. „Parcă și-a vârât necuratul coada la Palatul Victoria. Nu trece săptămâna fără ca Ponta să n-o comită. Parcă este într-o goană nebună să își încalce promisiunile electorale și pozițiile publice din perioada de opoziție. Ultima ispravă: impozitul forfetar”, susține Orban.
Potrivit fostului ministru în guvernarea Tăriceanu, „impozitul forfetar introdus de PDL și contestat vehement de USL a dus la închiderea sau suspendarea activității a peste 100.000 de firme și la pierderea locului de muncă a peste 250.000 de români. Chiar PD- ul a recunoscut că a fost o greșeală”.
Orban susține că „numai un nebun sau un om care își urăște semenii ar încerca să mai introducă impozitul forfetar după un asemenea bilanț dezastruos” și îl amență din nou pe Ponta un un vot favorabil la o eventuală moțiune de cenzură. „Mă obligați la încă un vot împotrivă și îmi dați încă un motiv pentru a îmi susține solicitarea de înlocuire a premierului”, susține deputatul.
Pentru a evita asumarea introducerii noului impozit forfetar, Guvernul intenționează să inițieze un proiect de lege în acest sens care va fi adoptat în Parlament prin procedură de urgență.