Macovei cere sancționarea deputaților PDL care au votat pentru modificarea Codului penal
Europarlamentarul PDL Monica Macovei solicită conducerii partidului sancționarea deputaților democrat-liberali care au votat pentru modificarea infracțiunii de conflict de interese din Codul penal sau s-au abținut.
Macovei menționează, într-o declarație remisă agenției MEDIAFAX, că, potrivit listei de vot de pe site-ul Camerei Deputaților, deputații Adrian Gurzău și Gheorghe Udriște au votat pentru modificarea infracțiunii de conflict de interese, alături de USL, iar deputatul Dragoș-Ionel Gunia s-a abținut.
„În aceste condiții, solicit conducerii PDL să analizeze situația celor 3 deputați și să-i sancționeze, pentru că modificarea infracțiunii de conflict de interese este o lovitură dată anticorupției”, adaugă Monica Macovei.
Ea susține că USL acționează în acest moment împotriva intereselor României și a statului de drept, iar PDL nu poate fi părtaș, nici măcar cu un vot, la acest demers.
Camera Deputaților a aprobat, marți, cu 266 de voturi „pentru”, 32 de voturi „împotrivă” și 6 abțineri, un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012. În favoarea proiectului au votat și deputații PDL Adrian Gurzău și Gheorghe Udriște, în timp ce Dragoș-Ionel Gunia s-a abținut.
Legea modifică articolul 253 indice 1 din Codul penal privind conflictul de interese.
În forma aflată în vigoare, articolul prevede: „Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție pe durată maximă”. Același articol stabilește, la alineatul 2, că aceste dispoziții nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.
Articolul a fost modificat de Camera Deputaților, printr-un amendament propus de Comisia juridică, astfel: „Fapta persoanei care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce rezultă dintr-un contract de muncă și o fișă a postului semnate cu o instituție dintre cele prevăzute la art. 145 (autorități, instituții publice, persoane juridice de interes public – n.r.) și care îndeplinește un act prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material necuvenit pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea dreptului de a ocupa funcția publică de care s-a folosit la săvârșirea faptei pentru o durată de maximum 3 ani, calculată începând cu data săvârșirii faptei”.
Și alineatul 2 a fost modificat astfel: „Dispozițiile alin. 1 nu se aplică în cazul emiterii, aprobării, adoptării sau semnării actelor normative sau administrative, precum și în cazul încheierii unui act sau a luării unei hotărâri care să privească creația, dezvoltarea, pregătirea științifică, artistică, literară, profesională”.