Macovei: „Oameni, treziți-vă! Suntem în plină lovitură de stat”

Publicat: 03 07. 2012, 15:46
Actualizat: 31 07. 2014, 14:04

Europarlamentarul PDL Monica Macovei susține că Victor Ponta și USL „se șterg pe picioare cu Constituția, legea și instituțiile democratice”, „dau o lovitură de stat”, înlocuind legea cu „propriile pofte tiranice”.

„Oameni, treziți-vă! Suntem în plină lovitură de stat. Ponta și USL se șterg pe picioare cu Constituția, legea și instituțiile democratice. Trăim zile de urgie care șterg 22 de ani de construcție democratică. Astăzi Ponta și USL dau o lovitură de stat, au înlocuit legea cu propriile pofte tiranice”, susține Monica Macovei, într-o declarație remisă, marți, agenției MEDIAFAX.

Macovei susține că „Ponta și USL atacă frontal ordinea de drept și subjuga justiția: îl revocă pe Avocatul Poporului, vor să îi schimbe pe judecătorii Curții Constituționale prin încălcarea Constituției care îi declară inamovibili”.

„Ponta și USL acapareaza ilegal Parlamentul și încearcă astăzi să schimbe șefii celor două Camere prin proceduri ilegale. Tot astăzi au acaparat și Televiziunea și Radioul publice. Suntem în plină lovitură de stat. E timpul ca toți românii să vadă adevărul și să se opună, altfel dictatura și tirania se instalează peste noapte”, mai declară Monica Macovei.