MAE demontează o parte din CV-ul lui Mircea Geoană. „A fost angajat prin decizia lui Sergiu Celac”

Publicat: 03 10. 2024, 13:19
Actualizat: 03 10. 2024, 13:22

Jurnaliștii de la LIBERTATEA.ro, au făcut o solicitare scrisă la Ministerul Afacerilor Externe, din care a reieșit că Mircea Geoană, candidat la alegerile prezidențiale, nu a fost angajat al MAE ca urmare a unui concurs, ci prin aprobarea ministrului Sergiu Celac.

„Domnul Mircea Geoană a fost angajat în Ministerul Afacerilor Externe, începând cu data de 1 martie 1990, conform contractului individual de muncă nr. G-566, cu aprobarea ministrului afacerilor externe”, transmite MAE la solicitarea Libertatea.

Mircea Geoană a susținut că ar fi intrat în diplomația română prin concurs, susținut în luna februarie 1990.

„M-am angajat prin concurs la MAE și am fost repartizat ca referent pentru spațiul francez. După vizita lui François Mitterrand în România, am devenit director pentru afacerile europene, iar din septembrie 1991 și până în toamna anului 1992, am fost la studii în Franța”, a declarat Mircea Geoană.

Sergiu Celac, a fost ministru de Externe între 28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990 în Guvernul Petre Roman.

 

CITEȘTE ȘI:

Mircea Geoană NEAGĂ legăturile cu Rusia: ,,Acest tip de kompromat generat şi condus de la Moscova este o operaţiune de dezinformare”