Magistrații Curții de Apel București s-ar putea pronunța vineri în dosarul în care CNSAS a solicitat stabilirea calității de colaborator al Securității în cazul lui Băsescu
La ultimul termen din dosar, Traian Băsescu a declarat că nu a fost colaborator al fostei Securități, așa cum a susținut în repetate rânduri. „Nu il comentez (procesul, n.r.), trebuie să mă apăr. Avem puncte de vedere total diferite, eu și CNSAS, ne va impăca un al treilea, judecătorul. (…) Hai să vedem procesul”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, la Curtea de Apel București.
Traian Băsescu a mai precizat că o decizie a instanței în defavoarea sa îi va afecta imaginea. Întrebat dacă a fost colaborator al fostei Securități, fostul șef al statului a spus: „Nu, am declarat tot timpul că nu”.
Pe 29 mai, Curtea de Apel București a înregistrat la Secția Contencios Administrativ Fiscal dosarul deschis la sesizarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care cere stabilirea calității de colaborator al Securității pentru Traian Băsescu.
În acțiunea depusă la CAB de CNSAS pentru stabilirea colaborării cu Securitatea a lui Traian Băsescu, studiată de MEDIAFAX, se arată că fostul președinte și-a turnat colegii și a menținut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului. În dosar sunt documente de la SRI și MApN.