Mai e vreo șansă pentru o flotă la Marea Neagră? Răspunsul președintelui
Președintele Klaus Iohannis a susținut, duminică, o conferință de presă comună cu omologul său polonez, Andrzej Duda, în cadrul căreia a trasat concluziile discuției purtate cu președintele Poloniei pe marginea cooperării bilaterale și a summitului NATO. Referindu-se la tema proiectului naval de la Marea Neagră, Iohannis a declarat că nu există o concluzie comună, la nivelul NATO, și că opiniile diferite se datorează „procesului de reflecție”.
„Strategii NATO au început să lucreze la un concept care ar face Marea Neagră mai sigură pentru toți. În acest sens, s-a continuat în aceeași logică la summitul din Varșovia, aliații au recunoscut importanța strategică a Mării Negre și nevoia unui concept operațional pentru a face Marea Neagră mai sigură. Având totuși în vedere timpul relativ scurt, s-a convenit la ministeriala apărării ca această chestiune să fie lamurită doar de principiu la summitul de la Varșovia, să se reconfirme importanța strategică și dorința aliaților de a face Marea Neagră mai sigură și s-a dat sarcina miniștrilor apărării să înceapă să lucreze la un concept puțin mai concret”, a spus Iohannis.
Potrivit șefului statului, primele clarificări, în acest sens, vor fi trasate la ministeriala apărării din luna octombrie, urmând ca o decizie să fie luată la următorul summit NATO. Iohannis a ținut să precizeze faptul că „unii politicieni fac afirmații care nu prezintă punctul de vedere NATO”.
„Datorită fazei în care ne aflăm acum, aparent ar exista opinii diferite pentru că suntem în mijlocul unui proces de reflecție. Încă nu există o concluzie comună a aliaților (…) Toate acestea nu trebuie să ne îngrijoreze. Există o preocupare reală pentru a găsi soluția cea mai bună pentru Marea Neagră. Privim cu așteptări spre ministeriala din octombrie care va aduce primele clarificări. Cred că și ministeriala apărării va fi doar un pas. NATO nu poate să pună o măsură amplă. Probabil că această ministerială va fi un pas mai concret pentru a coagula ideile și la următorul summit NATO. Atunci cu siguranță aliații vor fi în situația de a lua o decizie care va trebui implementată în această chestiune. Faptul că există încă opinii diferite nu este îngrijorător. Ce s-a decis la acest summit NATO e că se va continua această inițiativă”, a mai declarat Klaus Iohannis.
Cum a ajuns România de la „flotila NATO în Marea Neagră” la „o prostie”
Potrivit șefului statului, va avea loc o reuniune a miniștrilor de Externe, în această toamnă, la București, în cadrul căreia se va pregăti „următoarea întâlnire la nivel înalt”.
„Summitul vine și cu o mare responsabilitate pentru noi. Deciziile s-au luat, dar implementarea lor stă în fața noastră (…) Faptul că s-a decis o abordare echilibrată a flancului estic este poate cea mai bună veste pentru țările noastre (….) Această abordare echilibrată este o garanție a stabilității în această parte în lume (…) Există un format pe care l-am discutat astăzi, unul regional trilateral: România – Polonia – Turcia. Am convenit să continuăm acest format”, a spus Iohannis.
Totodată, șeful statului a vorbit și despre schimburile economice cu Polonia, menționând faptul că „ne străduim să convingem investitori polonezi să vină în România”.
„Am vorbit despre schimburile economice și vreau doar să menționez: anul trecut, în 2015, schimburile între țările noastre au crescut cu 11%. Am ajuns la schimburi bilaterale de 4,5 miliarde de euro”, a punctat Iohannis.
Pe de altă parte, printre subiectele dezbătute cu Andrzej Duda s-a aflat și tema Brexitului, context în cadrul căreia Iohannis a subliniat că se va implica alături de omologul său polonez pentru a proteja interesele cetățenilor români și polonezi din Marea Britanie.
„Brexitul, evident, ca este o tema care apare la toate intalnirile, nu numai cele de la nivel inalt. Suntem amandoi hotarati sa ne implicam in negocierile care vor avea loc pentru a rezolva in modul cel mai bun situatia cetatenirlor nostri care traiesc si muncesc in Marea Britanie. Sunt hotarat sa raman in continuare implicit impreuna cu dl presedinte intr-un contact care ne permite sa abordam impreuna chestiunea cetatenilor romani si a cetatenilor polonezi din Marea Britanie pentru a le proteja interesele. Romanii nostri merg acolo sa munceasca si platesc impozite si taxe. Acelasi lucru este valabil si pentru polonezii care merg in Marea Britanie”, a mai declarat Klaus Iohannis.