„Constituția spune că bugetul se dezbate. Legea bugetului trebuie dezbătută în Parlament, spunem clar și răspicat președintelui României și premierului, avem articol în Constituția României, care spune clar că Legea bugetului de stat se dezbate”, a spus fostul ministru al Educației Liviu Pop, vineri, pentru MEDIAFAX.
Fostul ministru al Justiției Florin Iordache a motivat că există riscul ca odată trecută legea bugetului de stat prin asumare, să fie declarată neconsituțională de CCR. Acesta a mai spus că și asumarea este un fel de Ordonanță de Urgență.
„Nu e foarte constituțional, dacă mă întrebați pe mine asumare și există riscul de a pica la Curte, gândiți-vă ce înseamnă să intre un buget în vigoare și să declare Curtea neconstituțional, ar trebui s-o luăm de la capăt cu tot. N-ar fi democratic. Constituția spune foarte clar că e un fel de Ordonanță și această asumare, prin faptul că nu există niciun fel de dezbatere, practic, se ocolește Parlamentul. Niciodată în istoria post-revoluționară, nicun fel de Guvern, indiferent de componența sa, nu și-a permis, măcar la adoptarea Guvernului, să ocolească Parlamentul”, a argumentat social-democratul.
Totodată, despre o posibilă asumare pe OUG 114, liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a explicat că partidele trebuie să găsească o soluție împreună.
„Noi avem inițiative în Parlament de modificare a OUG 114, firesc ar fi să nu se ocolească Parlamentul, ci să intrăm în dezbatere, împreună cu toate grupurile parlamentare, astfel încât să ieșim cu cea mai bună soluție”, a reiterat deputatul.
Despre varianta adoptării bugetului prin Ordonanță de Urgență, acesta a afirmat că „dacă vorbim de OUG, mi se pare că mergem din ce în ce mai mult spre orice e mai puțin o țară democratică”.
Și purtătorul de cuvânt al partidului, Valeriu Steriu, este de părere că toți parlamentarii trebuie să vină cu modificări asupra legii bugetului.
„Bugetul de când lumea ar fi putut fi făcut prin asumare, dar democratic este să se unească parlamentarii, fiecare să vină cu amendamente, modificări, să se discute, indiferent de culoarea politică”, a întărit Valeriu Steriu.
Membrii PSD au susținut, în unanimitate, că statutul de Guvern minoritar nu justifică dezbaterea parlamentară.
„Orice se negociază. A mai fost Guvern minoritar, chiar al PNL-ului și tot au fost trei bugete care s-au putut duce”, a motivat Alfred Simonis.
Liviu Pop consideră că „nu există Guvern minoritar”.
Guvernul actual a fost votat în Parlament. Dacă au avut un vot mai mult decât numărul necesar de voturi, e Guvern majoritar, nu e de tranziție, e Guvernul României, să-și asume faptele. Că momentan e PNL, și de mâine va fi și PMP, și ALDE, asta e altă discuție… și UDRM, nu știu. Dar deocamdată e doar PNL, că n-au pus secretari și-n funcții de conducere decât pilele și neamurile unor PNL-iști, am văzut pe la Alba, pe acolo, și pe la sectorul 6, București PNL”, a argumentat acesta.
Pop a exemplificat prin Legea Educației Naționale a lui Daniel Funeriu, în timpul Guvernului PDL, „care a fost angajată prin asumare și a produs austeritate”.
Fostul ministru al Justiției Florin Iordache îi întreabă pe liberali „de ce le-ar fi frică să vină să discutăm în fața Parlamentului?”, având în vedere că „și-au trecut Guvernul printr-o majoritate parlamentară”.
„Deci, din punctul nostru de vedere, au o anumită majoritate, pentru că și-au trecut Guvernul printr-o majoritate parlamentară, în Constituție nu zice Guvern de tranziție. Există un Guvern, a fost validat de Parlament, e un Guvern, că rezistă un an, șase luni, cât rezistă, dar nu scrie nicăieri, eu n-am auzit termen constituțional Guvern de tranziție. Mai ales că dumnealor își doresc să facă alegeri anticipate, trebuie să aibă tăria să vină în fața Parlamentului. Și doi, în ceea ce privește OUG 114, există cel puțin o decizie a CCR, care spune că dacă un proiectd e lege există deja în dezbatere parlamentară, nu se justifică să vii cu asumarea răspunderii”, a reiterat Iordache.
Despre eventuale măsuri la care ar recurge social-democrații în cazul angajării răspunderii sau emiterii Ordonanței de Urgență, Florin Iordache a afirmat că „singurul lucru pe care poți să-l faci este să depui moțiune de cenzură la asuamarea răspunderii, mi se pare o chestiune incorectă, dar până la urmă, vedem ce-și asumă dumnealor”.
Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că Guvernul își va asuma răspunderea pe Legea plafoanelor bugetare, act normativ necesar adoptării ulterioare a Legii bugetului de stat. Premierul a adăugat că Executivul își asumă răspunderea și pe prorogarea unor termene prevăzute în Legile Justiției.
El a precizat că în această ședință de Guvern va fi o primă citire a textului, iar adoptara pentru asumarea răspunderii va fi făcută la reuniunea de marți a Executivului.