Prima pagină » Știri politice » Maior admite, din nou, că SRI are și va avea ofițeri acoperiți în presă. „Statele trebuie să identifice toate mijloacele adecvate de apărare”

Maior admite, din nou, că SRI are și va avea ofițeri acoperiți în presă. „Statele trebuie să identifice toate mijloacele adecvate de apărare”

Fostul director SRI, George Maior, admite, indirect, că Serviciul a avut și va avea ofițeri acoperiți în presă. După ce în urmă cu doi ani a făcut o afirmație similară într-un interviu, Maior a reluat această teorie astăzi, în timpul audierilor din Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009. Întrebat de senatorul USR Mihai Goțiu dacă ar fi normal sau de dorit o reglementare că ofiterii SRI sa nu activeze în presă, el a răspuns că, personal, consideră că „statele trebuie să identifice toate mijloacele adecvate de apărare în fața acestor riscuri". la insistența lui Goțiu care i-a spus că înțelege că, dacă ar fi parlamentar, nu ar vota pentru interdicția ca ofiterii SRI să fie acoperiți în presă, Maior a spus: „nu am fost specific, eu a vorbit despre orice mijloc de apărare, dvs puteți face, evident, această deducție". Pe de altă parte, fostul șef al SRI a declarat luni în fața Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, că în seara turului doi al scrutinului prezidențial din 2009 s-a aflat acasă la Gabriel Oprea, el calificând evenimentul ca unul privat și evitând să spună dacă acolo se aflau și Coldea și Kovesi.

Subiectul acopriților din presă a fost deschis din nou, astăzi, la audierea fostului șef al SRI, George Maior în Comisia de anchetă a alegerilor din 2009. 

Întrebat de senatorul USR Mihai Goțiu dacă ar fi normal sau de dorit o reglementare că ofiteri SRI sa nu activeze în presă, Maior a dat un răspuns evaziv, sugerând însă că, pentru apărare, vor exista acoperiți printre ziariști. 

„Pe linia importantă a contrainformațiilor, cum vedeți și astăzi, revenind la linia marilor societăți democratice, pe interferențe externe in alegeri, inclusiv prin folosirea mai multor instrumente, și m-aș referi la elemente de propagandă, măsuri active în termeni de specialitate de informații, eu consider că statele trebuie să identifice toate mijloacele adecvate de apărare în fața acestor riscuri. Pentru apărarea unei țări, este nevoie de orice instrument care să facă capabilă o apărare eficientă, mai ales că ne confrunta tot mai mult cu asemenea mijloace posmoderne, aș spune, de influențare inclusiv din exterior a evoluțiilor unei societăți și vedem această dezbatere și aceste lucruri și în SUA”, a spus fostul șef al Serviciului Român de Informații. 

La remarca lui Goțiu că a înțeles că nu ar vota un astfel de proiect de lege, Maior a răspuns, confirmând indirect: „eu nu am fost specific, eu a vorbit despre orice mijloc de apărare, dvs puteți face, evident, această deducție”. 

Vizita la Oprea din noaptea alegerilor, un eveniment privat

Fostul director SRI a declarat luni în fața Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, că în seara turului doi al scrutinului prezidențial din 2009 s-a aflat acasă la Gabriel Oprea, el calificând evenimentul ca unul privat și evitând să spună dacă acolo se aflau și Coldea și Kovesi.

Maior a precizat, în debutul audierilor, că SRI s-a comportat, sub mandatul său, în perioada la care face referire Comisia, exemplar față de prevederile legale și Constituția României.

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu, membru al Comisiei, l-a întrebat pe Maior despre prezența acasă la Gabriel Oprea în seara alegerilor.

„Aș răspunde în felul următor: în toate acele zile ale anului 2009, inclusiv în acea zi, din punct de vedere al atribuțiilor mele legale și oficiale, acestea au fost îndeplinitnite conform legii. În viața unui om, chiar deținând asemenea funcțiii, există și aspecte referitoare la elemente private, evenimente private, ele nu au avut legătură cu activitatea instituției”, a spus Maior.

„Din acest punct de vedere, și acest moment îl definesc ca pe un eveniment privat la care am participat, în care nu s-au întâmplat aspecte pe care să le sesizez ca fiind ilegale, neconstituționale, sau neconform standardelor de moralitate din punct de vedere al funcționării instituțiilor sau persoanelor. Nu am ce să-mi reproșez”, a adăugat Maior.

Întrebat dacă a participat și Coldea sau Kovesi la acel eveniment, Maior a evitat să răspundă.

„Fiind eveniment privat, cu riscul de a dezamăgi, la această întrebare o să răspund permanent că nu discut de un eveniment privat, desfășurare, persoane care au fost acolo. Orice persoană care are cunoștință despre acest eveniment privat – nu a fost singurul la care am participat în acea zi – poate sesiza insituțiile abilitate în legătură cu eventuale ilegalități, aspecte neconstituționale”, a spus Maior.

El a spus că a fost vorba de un eveniment privat complet disctinct de activitatea instituției, care nu are relevanță vizavi de obiectivele comisiei de anchetă.

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a replicat că nu mai are sens să îi adreseze alte întrebări lui Maior, el arătând că acesta a sfidat Comisia și că nu mai are nici „căderea” de a deține funcția de ambasador în SUA

„E de o gravitate maximă că nu răspundeți. Ați fost director SRI. Sunteți plătit din banii românilor. Nu poți să te prezinți în fața unei Comisiiide anchetă, oriunde în lume, să sfidezi poporul român, comisia de anchetă, nerăspunzând la întrebări simple. Nu mai aveți căderea de a avea funcția de ambasador al României în SUA, un stat la care ne raportăm ca civilizația democratică”, a spus Pleșoianu.

Maior a arătat că a răspuns onest și nu consideră că a sfidat comisia.

„Viața mea privată nu mi-o voi expune niciodată în fața unei comisii. Problema oficială a fost că SRI s-a comportat exemplar. Nu consider deloc că evenimentul privat exprimă ceva imoral sau ilegal”, a spus Oprea.

El a arătat că îl cunoștea pe Gabriel Oprea din 2001-2002 și a avut și are cu acesta o relație de prietenie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O nouă explozie la Moscova, pe strada unde a fost asasinat generalul Sarvarov: Cel puțin 3 persoane ucise
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?