Maior, chemat la audieri în Comisia de anchetă a alegerilor din 2009. Când va fi audiat fostul director al SRI

Maior, chemat la audieri în Comisia de anchetă a alegerilor din 2009. Când va fi audiat fostul director al SRI
Publicat: 24/05/2017, 16:40

Președintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, Mihai Fifor, a anunțat, marți, că lui Maior îi va fi adresată o invitație pentru a fi audiat în data de 6 iunie.

„Astăzi (marți, n.r.) Comisia a decis ca pe data de 6 iunie să fie invitat domnul George Maior la comisie. Mâine dimineață (miercuri, n.r) va fi trimisă această invitație în mod oficial pentru domnia sa”, a spus Fifor.

El a arătat că, din informațiile comisiei, Maior se va afla în țară în acea perioadă.

„Tocmai de aceea am ales ziua de 6 iunie. Ar fi practic prima zi lucrătoare după vacanța de Rusalii”, a spus Fifor.

El a mai spus că este „foarte probabil” ca în săptămâna respectivă să fie invitați la audieri și Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi.

„Îi chemăm cu siguranță. E foarte probabil ca în săptămâna cu 6 iunie să îi invităm și pe dânșii la această comisie”, a spus Fifor.

El a mai anunțat, tot marți, că săptămâna viitoare vor continua lucrările acestui for cu reaudierea lui Mircea Geoană, fiind invitați, de asemenea, și Vasile Blaga, Gabriel Oprea, Cătălin Predoiu sau Anghel Iordănescu.

„Pentru că mai sunt foarte multe întrebări de pus domnului Mircea Geoană, Comisia a decis ca luni începând cu ora 9.00 să reluăm audierea domnului Mircea Geoană. Domnia sa a confirmat prezența”, a spus Fifor.

El a menționat că vor fi invitați la comisie secretarii de stat din ministerul de Interne din momentul respectiv – Mihai Capră, Marian Tutilescu și Dan Fătuloiu, precum și fostul președinte AEP Ana-Maria Pătru.

„Marți, începând cu ora 14.00, vom avea invitați pe domnul Vadile Blaga, pe domnul Marcel Opriș, domnul Cătălin Predoiu – la vremea aceea ministru de Externe – și domnul Eugen Tomac, cel care coordona Departamentul românilor de pretutindeni”, a adăugat Fifor.

El a spus că miercuri, începând cu ora 9.00, vor fi invitați Gabriel Oprea, Teodor Baconschi – fost ambasador la Paris, precum și ambasadorii de la Madrid, Chișinău și Roma.

„Îi vom invita și pe Nicolae Onțanu și pe Anghel Iordănescu la comisie. Sunt martori menționați de Dan Andronic în intervențiile sale”, a mai spus Fifor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
La nicio lună de la moartea Ancăi Molnar, Claudiu Molnar este din nou în doliu...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Alex, tânărul dat dispărut în Italia, a fost găsit mort! După zile întregi de căutări,...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
DOTARE OBLIGATORIE pentru toate mașinile noi vândute în Europa
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Românii au primit strict interzis. Avertismentul venit chiar acum: Niciodată!
Doliu la Hollywood. A murit unul dintre cei mai celebri scenariști
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Ce presimțire a avut Emily Burghelea înainte de accident: ”Mi-am imaginat un înger alb”
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Frumusețea nu aduce fericire. Ce se întâmplă cu oamenii care arată prea bine?
×