Prima pagină » Știri politice » Maior contestă existența unui „binom SRI-DNA”. „E vorba de a elimina un flagel. Marile anchete au fost necesare”

Maior contestă existența unui „binom SRI-DNA”. „E vorba de a elimina un flagel. Marile anchete au fost necesare”

Maior contestă existența unui „binom SRI-DNA
Marile anchete în care SRI a colaborat cu DNA în ultima perioadă au fost, în opinia fostului șef al Serviciului, George Maior, necesare. În primul interviu de după demisie, Maior i-a contrazis pe cei care au susținut existența unui „binom SRI-DNA", replicând că astfel de critici nu ar echivala decât cu „îngrijorarea unora că lucrurile se desfășoară prea intens în acest domeniu al combaterii corupției".

După acuzațiile recente ale Elenei Udrea și ale unora dintre susținătorii ei potrivit cărora SRI ar controla anchetele DNA, fostul șef al Serviciului, George Maior, a combătut, la revenirea în spațiul public, această ipoteză. Într-un interviu acordat Realitatea TV, Maior a susținut că SRI lucrează cu DNA în aceeași măsură în care lucrează cu celelalte instituții cu argumentul că, printr-o decizie a CSAT, combaterea corupției care este definită ca amenințare la adresa securității naționale.

„Nu există niciun binom SRI-DNA. Există cooperarea dintre SRI și DNA, cum există cooperarea și cu celelalte instituții. Cele două instituții sunt instituții distincte, partea de transmitere de informații pentru combaterea corupției care este definită ca amenințare la adresa securității naționale e doar o parte mică a activității SRI. În orice stat democratic există acest flux de informații dintre servicii și instituțiile de aplicare a legii. A vorbi despre binom reflectă îngrijorarea unora că lucrurile se desfășoară prea intens în acest domeniu al combaterii corupției”, a spus el.

Potrivit fostului director al SRI, „e  vorba de a elimina un flagel care din păcate a întârziat evoluția economică, socială și chiar politico-strategică a României foarte mulți ani”, context în care marile anchete „au fost necesare”. „Această etapă va fi depășită. După părerea mea, corupția s-a redus mult în ultimii ani la nivel strategic. Acum cred că vom depăși o fază istorică după aceste anchete mari și vom intra într-o altă fază de evoluție a țării. Această etapă a fost necesară”, a adăugat Maior.

 

Autor

Citește și