Majorarea alocației la 200 de lei, respinsă de deputați. Dragnea: „Proiectul nu a indicat sursa financiară”

Publicat: 19 09. 2017, 14:48

„Și noi am spus, și USR a spus, că vom veni cu un proiect de lege bine făcut. A fost un proiect de lege care, din păcate, nu a respectat tehnica legislativă, nu a indicat sursa financiară”, a explicat Dragnea motivul respingerii.

„În perioada imediat următoare vom veni cu un proiect de lege care să atingă acest obiectiv – adică alocații mai mari pentru copii. Va fi un proiect puțin mai complex care să ajute și copii, dar și părinții”, a adăugat Dragnea.

Comisia pentru Muncă a Camerei a dat Raport de respingerea a propunerii legislative a PNL, argumentând că măsurile implică cheltuieli bugetare suplimentare, iar inițiatorii nu precizează sursele financiare necesare.

Propunerea legislativă a fost respinsă anterior și de Senat.