„Am auzit și eu, poate din aceleași surse. Sigur că România, în primul rând după cum s-au așezat lucrurile, e foarte probabil ca România să trebuiască să nominalizeze o femeie. Au mai rămas doar 13 poziții, din care 10, conform balanței de gen, trebuie să fie femei. S-ar putea să i se impună României să nominalizeze o femeie. Luminița Odobescu e un om cu foarte multă experiență. Nu știu să vă spun. Orice este posibil. Premierul și președintele, e decizia și hotărârea la ei, dar e foarte important să fie un om cu multă experiență și foarte respectat la Bruxelles, iar Luminița cred că e respectată”, a declarat Ramona Mănescu, întrebată joi la Antena 3, dacă Luminița Odobescu ar fi propunerea de comisar european.
Luminița Odobescu este ambasadorul României la Uniunea Europeană. În spațiul public au apărut informații, pe surse, că aceasta ar fi propunerea premierului Viorica Dăncilă pentru postul de comisar european din partea României.
Pe 20 iulie, Viorica Dăncilă a anunțat că România ar putea cere din nou portofoliul politicilor regionale, având în vedere că mandatul nu a fost dus la termen, precizând că a înțeles că „ar fi de preferat cu un comisar femeie pentru că am obține un portofoliu mult mai important”.
Audierea lui Ioan Mircea Pașcu în Conferința Președinților, dar și ședința au fost amânate deoarece unul dintre forurile legislative nu are încă un președinte ales, au spus surse europene, pentru Mediafax.
Următoarea sesiune plenară a Parlamentului European se va desfășura pe 16 septembrie, prin urmare este probabil ca validarea lui Ioan Mircea Pașcu, propus comisar european interimar din partea României, în locul Corinei Crețu, să nu mai aibă loc până în septembrie, au explicat sursele citate.