Marcel Boloș, veste bună pentru români: ”În următorii ani putem crește valoarea sprijinului pentru mame la 3000 de lei”
Ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, vine cu o veste bună pentru români. Pe lângă ajutoare precum bani pentru alimente și mese calde ori pentru copii vulnerabili, ministrul spune că ”în următorii ani putem crește valoarea sprijinului pentru mame la 3000 de lei”.
Pe pagina sa de Facebook, Marcel Boloș a explicat ce beneficii au și vor avea românii din mediile mai puțin favorizate, cu venituri mici.
”Am primit zilele acestea zeci de mesaje din partea dumneavoastră despre măsurile sociale pe care Guvernul României le implementează din banieuropeni. Poate cel mai important anunț este legat de data la care încărcăm o nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile pentru alimente și mese calde: de la 15 iunie vom transfera 600 de milioane de lei către toți cei 2,4 de beneficiari eligibili.
În ceea ce privește cardurile educaționale pe care încărcăm cei 500 de lei pentru haine și rechizite: am încărcat și ultimele 50.000 de carduri unde eram restanți, astfel că peste 400.000 de copii vulnerabili din România au primit ajutorul în acest an școlar. Atenție, cardurile se încarcă o singură dată pe an. Am primit și mesaje de la beneficiari pentru care virasem deja ajutorul încă din toamnă. Aici aș mai puncta că ne dorim ca de anul viitor ajutorul să fie 750 de lei”, a explicat ministrul.
De asemenea, ministrul Investițiilor și proiectelor europene crede că există fonduri în anii următori pentru programul ”Sprijin pentru nou-născuți”, astfel că suma ar putea fi majorată.
”Ultimul aspect, referitor la tipurile de cheltuieli care sunt eligibile cu voucherul de 2.000 lei pe care l-am oferit prin programul ”Sprijin pentru nou-născuți”: pot fi achiziționate produse precum: îmbrăcăminte, lenjerie, sac de dormit, scutece, produse pentru igienă (șampon, săpun, unguent), comprese sterile, termometru, lapte praf. Nu pot fi achiziționate alimente. Închei cu o veste bună: din analizele noastre reiese că în următorii ani putem crește valoarea sprijinului pentru mame la 3000 de lei, așa că voi propune această măsură în Guvern”, a mai spus Marcel Boloș.