Marcel Ciolacu a discutat cu secretarul Apărării Lloyd Austin, la Pentagon / „România se află în prima linie a democrației”
Marcel Ciolacu a început seria întâlnirilor oficiale programate în vizita de lucru pe care o efectuează împreună cu o delegație guvernamentală în Statele Unite.
Prim-ministrul României a fost primit, luni seara, de Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III.
Marcel Ciolacu a transmis pe rețeaua X că apreciază angajamentul Secretatului american pentru promovarea colaborării româno-americane în domeniul apărării la Marea Neagră.
Apreciez foarte mult angajamentul lui Lloyd J. Austin III în a promova colaborarea Rmâniei și Statelor Unite în domeniul apărării în regiunea Mării Negre. Până de curând, România a fost flancul de est al Europei și al NATO. Acum, România, oamenii și industria ei se află în prima linie a democrației și libertății, a scris Marcel Ciolacu.
La întrevedere au participat și cei trei miniștri care îl însoțesc pe Ciolacu în SUA, Radu Ștefan Oprea, ministrul Economiei, Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale și Luminița Odobescu, ministrul de Externe.
Secretarul Austin a mulțumit României pentru găzduirea a peste 3.000 de forțe americane și aliate pentru a consolida descurajarea și apărarea de-a lungul Flancului estic al NATO, se arată într-un comunicat al Pentagonului.
Secretarul Austin, premierul Ciolacu și ministrul Tîlvăr și-au împărtășit opiniile cu privire la preocupările de securitate din Marea Neagră. Conducerea puternică a României în regiunea Mării Negre a fost vitală pentru combaterea agresiunii din ce în ce mai intense a Rusiei, precizează partea americană.
Secretarul Austin a lăudat angajamentul continuu al României de a cheltui peste 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare și investițiile lor în achiziționarea de echipamente militare moderne, interoperabile NATO.
Tot luni seara, premierul Ciolacu se va vedea cu Secretarul de Stat Antony Blinken.
CITEȘTE ȘI: