Prima pagină » Știri politice » Marcel Ciolacu anunță că a bătut palma cu Victor Ponta: „Am semnat un acord de creare de majorităţi la consiliile judeţene” (VIDEO)

Marcel Ciolacu anunță că a bătut palma cu Victor Ponta: „Am semnat un acord de creare de majorităţi la consiliile judeţene” (VIDEO)

Marcel Ciolacu anunță că a bătut palma cu Victor Ponta: „Am semnat un acord de creare de majorităţi la consiliile judeţene” (VIDEO)
POZIȚIE. PSD, împotriva prelungirii stării de alertă / Sursă foto: Facebook

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Pitești că a semnat cu liderul Pro România, Victor Ponta, „un acord de creare de majorităţi la consiliile judeţene, consiliile locale, un fel de acord post electoral”.

Ciolacu a bătut palma cu Ponta

Cu adevărat, acum câteva zile am semnat cu Victor Ponta un acord de creare de majorităţi la consiliile judeţene, consiliile locale, un fel de acord post electoral. Şi aţi văzut decizia Comitetului Politic Naţional pentru a merge singuri pentru alegerile din 6 decembrie, într-un fel în oglindă cu decizia Gabrielei Firea de a candida singură, fără aranjamente politice, pe care cetăţenii câteodată nu le percep, pentru Primăria Generală a Capitalei”, a anunțat liderul PSD sâmbătă într-o conferință de presă care a avut loc la Pitești.

Ce spune despre deputatul ”Mitralieră”

Marcel Ciolacu afirmă că deputatul de Argeş Cătălin Rădulescu, poreclit ”Mitralieră”, ce a fost exclus recent din PSD, nu mai are loc în partid în acest moment.

„Fostului meu coleg îi urez sănătate, succes. Din punctul meu de vedere, vă spun foarte clar, domnul Rădulescu, în acest moment, nu are ce să mai caute în interiorul Partidului Social Democrat”, a declarat Ciolacu sâmbătă, la Piteşti, în cadrul unei conferinţe de presă.

Senatorul Roxana Paţurcă şi deputaţii Adrian Todor, Cătălin Rădulescu şi Dan Ciocan au fost excluşi din PSD, pe 1 septembrie, pentru că au lipsit de la şedinţa de plen comun a Parlamentului în care trebuia să se dezbată şi să se voteze moţiunea de cenzură.Decizia excluderii celor patru a fost luată de Comitetul Politic Naţional al PSD.

Autor

Citește și