Marcel Ciolacu anunță intrarea în vigoare a deciziei privind NEIMPOZITAREA pensiilor sub 3.000 de lei
„Astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice intră în vigoare și decizia privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei”, anunță premierul Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook.
Este vorba despre o măsură care se aplică tuturor pensiilor din sistemul public, dar și pentru cel de apărare și ordine publică, transmite Ciolacu.
Decizia completează reforma pensiilor intrată în vigoare la 1 septembrie, prin care au fost eliminate inechitățile și s-a făcut dreptate pentru 3.8 milioane de pensionari, spune premierul.
Astfel de măsuri se adaugă altor decizii de protecție socială pe care le-am promovat în această guvernare pentru vârstnicii cu venituri mici. De aceea, am decis creșterea unor plafoane de venituri pentru care pensionarii primesc sprijin pentru achiziția de alimente și medicamente sau pentru plata facturilor la încălzire.
Prin toate aceste măsuri și reforme, cred că am demonstrat că prezența noastră la guvernare reprezintă cea mai sigură garanție pentru pensionari că interesele lor sunt apărate și corect reprezentate în actul de guvernare. Pentru că asta înseamnă respect față de cei care au muncit o viață!
Pragul de impozitare a pensiilor a crescut, de la 1 octombrie 2024, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei.
„După o analiză făcută împreună cu premierul Marcel Ciolacu, am decis că, începând cu 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice, nicio pensie sub 3.000 de lei nu va mai fi impozitată”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, la Realitatea TV, pe 26 august.
CITEȘTE ȘI: