Marcel Ciolacu convoacă Comandamentul pe Energie: Este nevoie să venim cu soluții EFICIENTE pentru că ne așteaptă în continuare o vară provocatoare

Publicat: 18 07. 2024, 11:26
Actualizat: 18 07. 2024, 11:31

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi la începutul ședinței de Guvern că trebuie luate măsuri pentru că ne așteaptă ,,o vară provocatoare”, iar mâine dimineață va convoca comandamentul pe Energie la Guvern.

,,Începem cu situația din energie, unde prognozele arată că, de mâine încolo, depășim faza critică generată de valul masiv de caniculă.”, a precizat Marcel Ciolacu.

 

În toată această perioadă am stat zilnic în dialog cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a fost extrem de activ și s-a consultat permanent cu producătorii și distribuitorii. Vreau să le mulțumesc tuturor lucrătorilor din Sistemul Energetic Național, companiilor de stat sau private pentru eforturile făcute ca să trecem de această etapă grea cu cât mai puține probleme pentru români, a spus premierul.

Comandament pe Energie

Premierul spune că se caută soluții urgente pentru rezolvarea situației din energie.

,,De altfel, mâine dimineață voi participa la ședința Comandamentului pe Energie, deoarece este nevoie să venim cu soluții eficiente pentru că ne așteaptă în continuare o vară provocatoare.”, a spus Ciolacu.