Marcel Ciolacu: Cu 45% la europarlamentare, se poate construi o ALIANȚĂ POLITICĂ / „N-am nicio problemă să fiu un simplu parlamentar de Buzău”
This browser does not support the video element.
Dacă PSD și PNL vor depăși un scor de 45% la europarlamentare, „se poate construi o alianță politică”, anunța Marcel Ciolacu, într-un interviu, la Antena 3.
Liderii coaliției au spus, în repetate rânduri, că deciziile privind viitorul politic al Alianței PSD-PNL se vor lua după o analiză a rezultatelor la alegerile din 9 iunie.
Întrebat fiind când se va ști planul coaliției privind un candidat comun la prezidențiale, Marcel Ciolacu a răspuns că asta „vor decide românii”. Însă, PSD și PNL nu pot să „câștige absolut totul”, mai spune Ciolacu, subliniind că „nu trebuie să sufocăm”.
Democrația trebuie să existe. Nu putem, PSD-ul și PNL-ul, să câștige absolut tot. Nu poate să nu mai existe opoziție într-un stat. Toate aceste lucruri, trebuie să ținem cont de ele. Nu trebuie să sufocăm.
Întrebat, mai departe, ce se va întâmpla dacă PSD și PNL vor depăși împreună un scor de 45% la europarlamentare, președintele PSD a răspuns că „se poate construi o alianță politică dacă avem un astfel de procent”. Iar, dacă nu va fi propus pentru președinție, Ciolacu spune că „nu are nicio problemă să fie simplu parlamentar de Buzău.
Pentru mine nu este determinantă funcția și nu vă spun cu falsitate. N-am nicio problemă să fiu un simplu parlamentar de Buzău. Îmi voi face treaba la fel de bine.
CITEȘTE ȘI: